Ce a făcut criza financiară din cel mai important producător de pantaloni din România

27 03. 2012
adams1_49661600

Condiţiile economice nefavorabile au lovit Secuiana pe două fronturi. Pe de o parte, puterea de cumpărare  a românilor a scăzut, iar pe de alta marii manufacturieri şi-au mutat capacităţile de producţie  în state mai ieftine. Pe hârte, pentru poducătorul de articole vestimentare de la Târgul Secuiesc toate aceste efecte ale crizei  au însemnat 15 magazine închise şi peste1.000 de oameni mai puţin pe statul de plată. ”Fabrica a avut un potenţial foarte mare, dar din 2008 încoace am fost victima crizei financiare. Marii clienţi s-au dus în China, iar la noi puterea de cumpărare a scăzut mult”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Costică Stoinescu, director de dezvoltare  al Secuiana. Acesta povesteşte că în 2005, la fabrica din Târgul Secuiesc se produceau zilnic în jur de 8.000 de pantaloni pe zi şi lucrau aproximativ 1600 de oameni. Acum, în unitate mai sunt 450 de salariaţi, iar producţia s-a diminuat la 1.500 de pantaloni pe zi.

Miza este exportul

În momentul de faţă, în jur de 80% din ce fabrică Secuiana pleacă peste graniţe, în Germania, Olanda, Franţa sau Suedia, compania lucrând cu diverşi parteneri în sistem de lohn.” Exporturile sunt pe drumul cel bun, ca urmare a conjuncturii internaţionale. Costurile în China sunt în creştere, astfel că unii clienţi mai vechi au înţeles că este important să ai calitate şi s-au întors la noi”, explică directorul Secuiana.

Au trecut şi pe online

Restul articolelor produse de Secuiana  ajung în cele 26 de magazine Adam’s pe care compania le mai deţine în toată ţara. „Anul trecut am închis 4 magazine care produceau pierderi, la Baia Mare, Satu Mare, în Braşov şi Alba. Spre exemplu, magazinul din Braşov era relativ aproape de cel de la fabrică, iar oamenii preferau să meargă acolo să cumpere pentru că avem costuri şi preţuri mai mici. Acum suntem însă în negocieri pentru două locaţii în ţară”, mai spune directorul Secuiana. De asemenea, 5% din ce se realizează pentru piaţa locală se vinde online, printr-un site lansat de companie anul trecut.

Un an mai bun

Pentru anul acesta compania estimează vânzări similare cu cele de anul trecut, când pe plan local producătorul a vândut în valoare de aproximativ 4 milioane de euro. Cifra de afaceri pe 2011 a fost de aproximativ 6 milioane de euro. „Nu cred că anul acesta vom vinde mai mult. Puterea de cumpărare a românilor este încă redusă. Cifra de afaceri însă ar putea creşte uşor datorită exporturilor. Cred însă că spre finele anului sau începutul lui 2013 se vor limpezi apele şi vom putea vorbi de o creştere”, mai spune Stoinescu care susţine că investiţiile programate pentru 2012 sunt minime.