Ce a însemnat pentru Lidl, liderul comerțului alimentar modern din România, implementarea sistemului prin care se returnează ambalaje

La implementarea Sistemul de Garanție Returnare ( SGR) în magazinele Lidl, cel mai mare jucător pe piața comerțului alimentar din România, după cifra de afaceri, au lucrat angajați din opt departamente. Compania a trebuit să revizuiască toate autorizațiile de mediu, proces ce a durat și jumătate de an, pentru unele dintre magazine.
Alina Stanciu - D, 17 dec. 2023, 22:07
Ce a însemnat pentru Lidl, liderul comerțului alimentar modern din România, implementarea sistemului prin care se returnează ambalaje

Sistemul prin care românii plătesc o garanție 50 de bani pentru fiecare ambalaj de sticlă, PET și aluminiu, urmând să recupereze suma reciclând prin sistemul Garanție Returnare, a presupus în cazul Lidl, cel mai mare retailer alimentar din România, o relocare “majoră de oameni, timp și fonduri”, se arată în ultimul raport de sustenabilitate al companiei.

În primul rând, compania a trebuit să doteze fiecare magazin cu RVM-uri- aparate de colectare separată. În plus, a trebuit să își modifice procedurile interne și să obțină noi autorizații de mediu.

În total, SGR a fost implementat în Lidl cu efortul unui echipe de proiect din opt departamente ale companie, printre care juridic, achiziții, logistică, vânzări, expansiune, facility management etc.

“Implementarea SGR a însemnat modificări în procesele de achiziții (aparatură), schimbarea ambalajelor care vor fi purtătoarele simbolurilor SGR ( având în vedere că Lidl produce mărci private n.red), stabilirea traseului viitoarelor deșeuri colectate prin intermediul SGR și actualizarea sistemelor contabile pentru înregistrarea și urmărirea fluxului financiar al deșeurilor”, potrivit companiei.

În plus, anunță retailerul, pentru a testa și a pune în funcțiune aparatele de colectare înainte de termenul de implementare a SGR, adică 30 noiembrie 2023, a trebuit să fie revizuite toate autorizațiile de mediu în baza cărora fiecare magazin Lidl este autorizat să colecteze de la populație ambalaje înscrise în SGR.

“Această etapă a durat între două și șase luni, în funcție de disponibilitatea fiecărei agenții județene pentru protecția mediului”, se mai menționează în raport.

Separat de sistemul de Garanție Returnare, Lidl a eliminat anul trecut 42 de tone de plastic din compoziția ambalajelor marcă proprie. Printre produsele care au contribuit semnificativ la această reducere sunt produsele dezvoltate local din gama Cămara Noastră.

Din 2015, împreun cu GreenCycle, un grup de companii din domeniul gestionării fluxurilor de deșeuri din grupul Schwarz din care fac parte Lidl și Kaufland, Lidl a derulat o campanie prin care selectează și colectează separat deșeurile din magazine. Atfel, reușesc să refolosească hârtia, cartonul și plasticul.

În 2022, din totalul de peste 101.600 de tone de deșeuri reciclabile colectate (hârtie, plastic, baterii, lemn, textile, PET, deșeuri organice), 64% au fost reciclate sau reutilizate.

Citește și

https://www.economica.net/kaufland-a-bugetat-235-milioane-de-euro-in-automatele-de-colectare-a-deseurilor-retailerul-va-dubla-capacitatea-de-colectare-si-stocare-pentru-cel-putin-alte-30-de-magazine_709528.html

Te-ar mai putea interesa și
Norvegia va furniza 268 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Norvegia va furniza 268 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Norvegia a anunţat marţi că va furniza 3 miliarde de coroane (268 de milioane de euro) pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei, în mod special pentru apărarea contra rachetelor balistice,......
Guvernul ungar a oprit emisiile televiziunii și radiolului publice, pe care le acuză de propagandă în favoarea fostului premier Viktor Orban
Guvernul ungar a oprit emisiile televiziunii și radiolului publice, pe care le acuză de propagandă în favoarea fostului ...
Posturile publice de televiziune şi radio ungare, acuzate de noul premier Peter Magyar că ar fi părtinitoare în favoarea ...
Germania va fabrica rachete americane ATACMS, pe care le va vinde în Europa
Germania va fabrica rachete americane ATACMS, pe care le va vinde în Europa
Germania va fabrica rachete balistice tactice americane ATACMS, care o rază de acţiune de până la 300 de kilometri şi ...
Nicușor Dan s-a întâlnit cu delegația Congresului SUA la Summitul NATO de la Ankara
Nicușor Dan s-a întâlnit cu delegația Congresului SUA la Summitul NATO de la Ankara
Preşedintele Nicuşor Dan a avut, marţi, o întrevedere cu delegaţia Congresului Statelor Unite ale Americii la Summitul ...