Ce a spus Viktor Orban despre România după vizita în Cluj-Napoca

10 10. 2025
viktor orban 4436546

„Noi, maghiarii, vrem să trăim în pace şi cooperare cu vecinii noştri”, a afirmat premierul ungar, care se află în România pentru a participa la cel de-al 17-lea Congres al UDMR, care are loc vineri la Cluj, scrie Agerpres.

Relaţiile dintre cele două ţări sunt „atât de complexe încât este foarte dificil să ne imaginăm ceva mai complicat”, a adăugat el.

„Având în vedere trecutul nostru istoric comun, atunci când există pace şi cooperare, aceasta nu este naturală sau accidentală; este rezultatul unei decizii”, a continuat premierul ungar.

Orban a remarcat că România are în prezent un prim-ministru care gândeşte similar cu guvernul ungar, „aşadar, trebuie valorificată oportunitatea de a îmbunătăţi cooperarea”.

Potrivit premierului ungar, România este angajată într-o luptă serioasă pentru a-şi restabili echilibrul economic şi financiar, „ceea ce reprezintă o provocare dureroasă şi semnificativă”.

Orban a remarcat că România este un partener comercial cheie pentru Ungaria.

„Cu cât românii au mai mulţi bani, cu atât comerţul româno-ungar funcţionează mai bine”, a apreciat el.