Ce a transmis Comisia Europeană României – Anunţ de la Guvern despre investițiile asumate pentru 2025-2026

Comisia Europeană a transmis că România trebuie să îşi reprioritizeze investiţiile pentru a se încadra în limitele bugetare asumate pentru anii 2025-2026, perioadă în care presiunea pe bugetul de stat va fi semnificativă, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
AGERPRES - mar, 29 iul. 2025, 14:18
Ce a transmis Comisia Europeană României - Anunţ de la Guvern despre investițiile asumate pentru 2025-2026

„Am discutat ieri (luni n.r) cu reprezentanţii Comisiei Europene despre câteva puncte – cheie aflate pe agenda economică şi bugetară a României. În acest context, Comisia Europeană a transmis un mesaj clar: România trebuie să îşi reprioritizeze investiţiile pentru a se încadra în limitele bugetare asumate pentru anii 2025-2026, perioadă în care presiunea pe bugetul de stat va fi una semnificativă”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, principalele subiecte discutate au vizat: demararea procesului intern de analiză şi consultare privind rectificarea bugetară; stadiul renegocierii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi modul în care pot fi ajustate proiectele aflate în curs de negociere; prioritizarea investiţiilor finanţate din granturi şi împrumuturi, pentru a rămâne pe traiectoria fiscală asumată în perioada următoare, când presiunile asupra bugetului de stat vor fi semnificative, scrie Agerpres.

„Am argumentat în faţa Comisiei includerea în componenta de grant a unor proiecte esenţiale pentru România: proiectele Ministerului Dezvoltării pentru reabilitarea clădirilor şi eficienţă energetică- acestea au o contribuţie majoră la scăderea consumului de energie, la scăderea costurilor suportate de populaţie, dar şi la îndeplinirea obiectivelor de mediu; două tronsoane importante ale Autostrăzii Moldovei (A7)- A7 va contribui la o dezvoltare semnificativă a regiunii de est a ţării”, a explicat Alexandru Nazare.

El a subliniat că discuţiile continuă în paralel cu echipele de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, iar Ministerul Finanţelor rămâne garantul îndeplinirii obiectivelor macroeconomice şi traiectoriei fiscal – bugetare asumate.

De asemenea, a adăugat ministrul Finanţelor, discuţiile cu reprezentanţii CE au vizat şi măsurile suplimentare avute în vedere în pachetul II şi pachetul III de reforme fiscale, pentru a consolida parcursul stabil al României până la următoarea evaluare a Consiliului din luna octombrie.

„Este fundamental, în această perioadă, să facem paşi concreţi spre recredibilizarea României în faţa partenerilor internaţionali”, a punctat Nazare.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului: A fost deschis pasajul DN3 peste A0. Săptămâna viitoare urmează cei 13 kilometri de la Glina la Afumați
VIDEO Autostrada Bucureștiului: A fost deschis pasajul DN3 peste A0. Săptămâna viitoare urmează cei 13 kilometri de ...
Pasajul DN3 peste A0 a fost dat în trafic, anunță luni dimineața secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Acesta își menține estimarea ca în jurul datei de 20 octombrie......
Trei şocuri care au pus planeta pe roşu – Prognozele FMI vor fi anunţate la reuniunea de la Bangkok
Trei şocuri care au pus planeta pe roşu – Prognozele FMI vor fi anunţate la reuniunea de la Bangkok
Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume se reunesc săptămâna aceasta la Bangkok, ...
Imperiul UE contratacă la invazia mașinilor din China. Europa va limita importul de vehicule hibride chinezeşti timp de patru ani (Bloomberg)
Imperiul UE contratacă la invazia mașinilor din China. Europa va limita importul de vehicule hibride chinezeşti timp de ...
Uniunea Europeană va limita importul de vehicule hibride din China la 350.000 de unităţi pe an, măsură care ar putea ...
Indicele global al sărăciei (PNUD) a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010
Indicele global al sărăciei (PNUD) a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010
Indicele global al sărăciei multidimensionale a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010, numărul persoanelor ...