Ce a transportat prima navă trimisă de americani în Cuba, după 50 de ani de embargou comercial

Economica.net
14 07. 2012
cuba_43757700

Nava Ana Cecilia, sub pavilion bolivian, a intrat în portul Havana vineri, 13 iulie. International Port Corporation, compania americană care operează transportul, a obţinut un permis special de la Oficiul de Control al Bunurilor Străine (OFAC) al SUA, care verifică aplicarea embargoului împotriva Cubei.

Încărcătura navei este constituită din donaţii şi cadouri pentru rude, din partea exilaţilor cubanezi din Miami. Cargoul va efectua curse săptămânale din Miami în Havana, pentru prima dată din 1962. Un serviciu similar de transport operează deja din alte porturi americane.

‘Trebuie să creăm poduri cum este acesta, este cel mai important lucru pe care îl putem face între două popoare’, a declarat pentru Reuters Leonardo Sanchez-Adega, purtătorul de cuvânt al International Port Corporation.

Costurile serviciului de transport se ridică la 12 dolari pe kilogram.