CE: Adoptarea tranziţiei digitale va duce la combaterea fraudei în domeniul TVA

Comisia Europeană a propus joi o serie de măsuri pentru a moderniza şi îmbunătăţi funcţionarea sistemului taxei pe valoarea adăugată (TVA) din UE în beneficiul întreprinderilor şi pentru a spori rezilienţa sistemului la fraudă, prin adoptarea şi promovarea digitalizării, informează un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - J, 08 dec. 2022, 15:12
CE: Adoptarea tranziţiei digitale va duce la combaterea fraudei în domeniul TVA

Propunerea urmăreşte, totodată, să răspundă provocărilor apărute în domeniul TVA, ca urmare a dezvoltării economiei platformelor, scrie Agerpres.

Conform celor mai recente cifre privind deficitul de încasare a TVA, statele membre au pierdut venituri din TVA în valoare de 93 de miliarde de euro în 2020. Potrivit unor estimări prudente, un sfert din veniturile pierdute pot fi atribuite în mod direct fraudei în materie de TVA legate de comerţul intra-UE. Aceste pierderi sunt în mod clar în detrimentul finanţelor publice generale, într-un moment în care statele membre îşi ajustează bugetele pentru a face faţă efectelor sociale şi economice ale recentelor creşteri abrupte ale preţurilor la energie şi ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În plus, regimurile de TVA din UE pot constitui în continuare o povară pentru companii, în special pentru IMM-uri şi pentru alte întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea sau care urmăresc să se extindă la nivel transfrontalier.

Acţiunile-cheie propuse astăzi vor ajuta statele membre să colecteze anual cu până la 18 miliarde de euro mai multe venituri din TVA, ajutând în acelaşi timp întreprinderile, inclusiv IMM-urile, să se dezvolte.

Trecerea la raportarea digitală în timp real bazată pe facturarea electronică pentru întreprinderile care desfăşoară activităţi transfrontaliere în UE

Noul sistem introduce raportarea digitală în timp real în scopuri de TVA pe baza facturării electronice, care va oferi statelor membre informaţii valoroase şi necesare pentru a intensifica lupta împotriva fraudei în domeniul TVA-ului, în special împotriva fraudei de tip carusel. Trecerea la facturarea electronică va contribui la reducerea fraudei în domeniul TVA cu până la 11 miliarde de euro pe an şi va duce la o scădere a costurilor administrative şi de asigurare a conformităţii pentru comercianţii din UE cu peste 4,1 miliarde de euro anual în următorii zece ani. De asemenea, această schimbare asigură convergenţa sistemelor naţionale existente la nivelul întregii UE şi pregăteşte terenul pentru statele membre care doresc să instituie sisteme naţionale de raportare digitală pentru comerţul intern în următorii ani.

În temeiul noilor norme, operatorii din domeniul economiei platformelor care activează în aceste sectoare vor deveni responsabili pentru colectarea şi plata TVA către autorităţile fiscale atunci când furnizorii de servicii nu fac acest lucru, de exemplu în cazul întreprinderilor mici sau al furnizorilor individuali. Împreună cu alte clarificări, aceste măsuri vor asigura o abordare uniformă în toate statele membre şi vor contribui la crearea unor condiţii de concurenţă mai echitabile între serviciile de transport şi cazare pe termen scurt online şi cele tradiţionale. De asemenea, măsurile vor simplifica viaţa IMM-urilor, care, în caz contrar, ar fi nevoite să înţeleagă şi să respecte normele în materie de TVA din toate statele membre unde desfăşoară activităţi.

Pornind de la modelul ghişeului unic pentru TVA deja existent pentru site-urile de cumpărături online, propunerea le-ar permite întreprinderilor care efectuează vânzări către consumatori dintr-un alt stat membru să se înregistreze o singură dată în scopuri de TVA pentru întreaga UE şi să îşi îndeplinească obligaţiile în materie de TVA prin intermediul unui portal online unic într-o singură limbă. Estimările arată că acest demers ar putea permite întreprinderilor, în special IMM-urilor, să economisească aproximativ 8,7 miliarde de euro în ceea ce priveşte costurile de înregistrare şi administrative pe o perioadă de zece ani. Printre măsurile suplimentare de îmbunătăţire a colectării TVA-ului se numără introducerea obligativităţii ghişeului unic pentru importuri în cazul anumitor platforme care facilitează vânzările către consumatorii din UE.

 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...