În aceste orientări sunt clarificate mai multe concepte, de exemplu modul în care Comisia determină dacă există o denaturare a concurenţei cauzată de o subvenţie străină, echilibrul între efectele de denaturare şi eventualele efecte pozitive ale unei subvenţii străine şi competenţa Comisiei de a solicita notificarea prealabilă a cazurilor cu valori aflate sub prag, scrie Agerpres.
Printre principalele elemente ale orientărilor se află evaluarea denaturărilor (articolul 4 alineatul (1) din regulamentul privind subvenţiile străine).
Orientările clarifică faptul că, de îndată ce Comisia constată că o întreprindere care desfăşoară o activitate economică pe piaţa internă a beneficiat de o subvenţie străină, aceasta va evalua dacă există o denaturare în două etape. În primul rând, Comisia va examina dacă subvenţia străină consolidează poziţia competitivă a întreprinderii în UE. În ceea ce priveşte subvenţiile care nu vizează activităţi economice în UE, se va efectua o analiză mai detaliată pentru a evalua în ce măsură acestea ar putea fi utilizate pentru subvenţionarea încrucişată a activităţilor economice din UE. În al doilea rând, Comisia va analiza impactul asupra concurenţei analizând dacă subvenţia ar putea modifica comportamentul concurenţial al întreprinderii şi dinamica pieţei în detrimentul altor operatori. Orientările oferă o listă neexhaustivă de exemple de subvenţii care pot fi considerate ca având un efect de denaturare.
De asemenea, Executivul comunitar a prezentat amănunte privind evaluarea denaturărilor în cadrul procedurilor de achiziţii publice (articolul 27 din regulamentul privind subvenţiile străine).
În cazul în care un operator economic participă la o procedură de achiziţii publice pe piaţa internă, iar Comisia deţine informaţii potrivit cărora o subvenţie străină ar fi afectat condiţiile ofertei, aceasta va evalua dacă a existat o denaturare. În primul rând, Comisia va evalua dacă operatorul economic a utilizat subvenţia străină pentru a defini termenii ofertei sale. În caz afirmativ, Comisia va evalua dacă oferta depusă este anormal de avantajoasă, comparând-o cu celelalte oferte depuse în cadrul procedurii şi cu estimările autorităţii contractante. În cazul în care oferta este anormal de avantajoasă, Comisia va evalua dacă avantajul rezultă într-o măsură apreciabilă din subvenţia străină sau din alţi factori justificabili.
Printre elementele orientărilor se află şi testul comparativ (articolul 6 din regulamentul privind subvenţiile străine).
Orientările explică procedura prin care Comisia efectuează o evaluare comparativă între efectele negative ale unei subvenţii străine şi eventualele sale efecte pozitive. Executivul comunitar va lua în considerare numai efectele pozitive specifice subvenţiei străine care face obiectul evaluării. Evaluarea comparativă va ţine seama de gravitatea denaturării şi de măsura în care efectele pozitive pot fi obţinute fără denaturare. Dacă efectele pozitive le depăşesc pe cele negative, Comisia nu va formula obiecţii. În caz contrar, Comisia poate accepta angajamente sau poate impune măsuri corective. Orientările oferă exemple de dovezi relevante care pot fi prezentate şi ilustrează modul în care Comisia ar efectua testul comparativ.
În final, au fost prezentate amănunte privind utilizarea unui mecanism privind solicitarea unei notificări prealabile pentru concentrările economice şi procedurile de achiziţii publice (articolul 21 alineatul (5) şi articolul 29 alineatul (8) din regulamentul privind subvenţiile străine).
Comisia poate solicita notificarea prealabilă a concentrărilor economice care nu fac obiectul obligaţiei de notificare, precum şi a contribuţiilor financiare străine în cadrul procedurilor de achiziţii publice atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii, în special dacă suspectează că au fost acordate subvenţii străine întreprinderilor relevante în ultimii trei ani. Comisia evaluează dacă se justifică o analiză ex ante, pe baza unor factori precum impactul concurenţial al concentrării sau al procedurii de achiziţii publice, dacă aceasta se referă la o activitate economică strategică şi posibilitatea unei denaturări. Orientările includ noi regimuri de protecţie: procedurile de achiziţii publice cu valoare scăzută, subvenţiile sub patru milioane euro şi subvenţiile referitoare la anumite circumstanţe extraordinare sunt exceptate de la solicitarea unei notificări prealabile. În orice caz, Comisia trebuie să acţioneze înainte de punerea în aplicare integrală a concentrărilor sau de atribuirea contractelor.
Regulamentul privind subvenţiile străine a intrat în vigoare la 13 iulie 2023. Acest regulament îi permite Comisiei să abordeze denaturările cauzate de subvenţiile străine pe piaţa internă. Astfel, UE poate să asigure condiţii de concurenţă echitabile pentru toate întreprinderile, rămânând în acelaşi timp deschisă comerţului şi investiţiilor. Subvenţiile străine pot ajunge pe piaţa internă prin participarea la orice activitate economică şi în orice sector, cum ar fi: preluarea controlului, participarea la achiziţii publice şi alte forme de investiţii directe.
În temeiul articolului 46 din regulamentul privind subvenţiile străine, Comisia are obligaţia de a publica orientările până la 13 ianuarie 2026. Regulamentul privind subvenţiile străine prevede, de asemenea, obligaţia Comisiei de a prezenta Parlamentului European şi Consiliului, până la 14 iulie 2026, un raport privind practicile sale de punere în aplicare şi de asigurare a respectării acestui regulament. Raportul respectiv poate fi însoţit, dacă este cazul, de propuneri legislative.