CE ar prefera wifi în dauna 5G pentru automobilele conectate, o veste bună pentru Volkswagen, Renault şi Toyota

Statele membre ale Uniunii Europene au votat joi împotriva unei propuneri a Comisiei Europene privind utilizarea wifi pentru automobilele conectate la Internet, a anunţat un oficial UE, transmite Reuters.
Economica.net - J, 04 iul. 2019, 14:21
CE ar prefera wifi în dauna 5G pentru automobilele conectate, o veste bună pentru Volkswagen, Renault şi Toyota

Propunerea ar fi avantajat producătorii auto Volkswagen, Renault şi Toyota, care au mizat pe această tehnologie, în dauna rivalilor Daimler, Ford şi grupul PSA, care au pariat pe viitoarea generaţie de reţele mobile 5G.

21 de ţări – inclusiv Germania, Franţa şi Italia, care au industrii auto puternice – au votat împotriva propunerii, la reuniunea reprezentanţilor celor 28 de state membre ale UE, a precizat oficialul.

Decizia este una importantă, atât pentru companiile auto, cât şi pentru operatorii de telecomunicaţii şi producătorii de echipamente de reţea, având în vedere că piaţa automobilelor conectate la Internet ar urma să se ridice la mai multe miliarde de euro pe an.

Chiar dacă automobilele conectate sunt deja disponibile de mai mulţi ani în Europa, Comisia Europeană vrea să accelereze dezvoltarea lor şi îi încurajează pe producători să coopereze pentru a putea lansa modele mai sigure şi mai eficiente. Criteriile de omologare pe care le va stabili Comisia ar putea să influenţeze achiziţiile automobiliştilor şi valoarea poliţelor de asigurări.

Parlamentul European şi-a declarat în aprilie sprijinul faţă de tehnologia 5G promovată de BMW şi Qualcomm.

Comisia Europeană susţine că tehnologia wifi este disponibilă, spre deosebire de 5G, şi ar ajuta la îmbunătăţirea siguranţei rutiere. Criticii spun că cerinţa de modificare a noilor tehnologii pentru a fi compatibile cu tehnologiile mai vechi este nerealistă şi ar putea frâna inovarea.

Două mari grupuri se confruntă în acest dosar, fiecare dintre ele regrupând companii auto, producători de chipuri şi grupuri de telecomunicaţii. Pe de o parte, Renault, Volkswagen, NXP, Autotalks şi Kapsch TrafficCom promovează varianta wifi, care, potrivit acestora, a fost suficient testată şi standardizată în cadrul proiectelor finanţate de autorităţile publice. Cu toate acestea, PSA, Daimler, Ford, Deutsche Telekom, Ericsson, Huawei, Intel, Qualcomm şi Samsung pledează pentru 5G, despre care afirmă că oferă perspective mai vaste.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul britanic Financial Times, într-un interviu publicat joi şi citat de......
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane de euro
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane ...
Încă un portofoliu de spații logistice este scos la vânzare. China Investment Corporation (CIC), al treilea cel mai mare ...
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
Un grup de drone a fost detectat de radarele MApN în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Insulei Şerpilor, una ...
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului ...
Bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea ...