Ce autostrăzi va termina Ministerul Transporturilor anul acesta

Economica.net
14 04. 2012
autostrada_bucuresti_ploiesti_3_72032000

2012 ar urma să aducă circa 130 de noi kilometri de autostrăzi, la care se vor adăuga alţi circa 20 de kilometri din tronsonul Cernavodă-Medgidia, care vor fi deschişi însă doar pe câte o singură bandă pe sens, potrivit informaţiilor transmise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), informează Ziarul Financiar.

Cea mai aşteptată autostradă de anul acesta este Bucureşti-Ploieşti, alternativă la DN 1, cel mai circulat drum din România. Cei 62 kilometri ce leagă cele două oraşe ar urma să fie gata în două etape: 55,5 kilometri vor fi livraţi în al doilea trimestru al acestui an, în timp ce primii 6,5 kilometri, ce pornesc din Capitală, au ca termen de finalizare luna octombrie. O altă autostradă care este aşteptată cu sufletul la gură este autostrada Soarelui, care ar trebui să fie finalizată în iulie (mai puţin un tronson de circa 20 de kilometri între Cernavodă şi Medgidia ce ar urma să fie finalizat anul acesta doar pe câte o bandă pe fiecare sens de mers).

Mai multe informaţii găsiţi aici.