Ce cărți au furat românii din librării în 2016

Economica.net
24 12. 2016
carti_47661500

La solicitarea Agerpres, reprezentanţi ai Cărtureşti, Librăriile Humanitas şi Compania de Librării Bucureşti (CLB) au prezentat liste cu titluri care au fost sustrase de pe raft de către vizitatori.

La Cărtureşti, titlurile luate de către cititori fără o oprire la casa de marcat au fost: „Povestea noului nume”, al celui mai nou superstar al literaturii, Elena Ferrante, diverse volume din seria devenită cult – „Harry Potter”, de J. K. Rowling, „Mitul democraţiei”, de Lucian Boia, „Puls: Manual de limba română pentru străini”, de Daniela Kohn dar şi masivul Dicţionar explicativ al limbii române.

În cazul lanţului Humanitas, hoţii au preferat manualele de gimnaziu sau literatura fină. Lista cărţilor dispărute din reţeaua de librării arată astfel: „Biologie. Clasa a VI-a”, manualul de Chimie pentru clasa a XI-a, Caietul de Limba română pentru clasa a VIII-a, urmate de „Cimitirul de piane”, de Jose Luis Peixoto, „De ce iubim femeile”, de Mircea Cărtărescu, „Sfârşitul Occidentului?”, de Lucian Boia şi „Tată bogat, tată sărac”, de Robert T. Kiyosaki.

La Compania de Librării Bucureşti, cele mai tentante titluri pentru hoţi au fost cele dedicate copiilor, fie că e vorba de lecturi suplimentare sau de manuale pentru diverse materii. O listă de zece titluri furate din CLB arată astfel: „Atlasul ilustrat al lumii – pentru copii”, „Magia literelor – Clasa I”, „Poveştile matematicii. Culegere de probleme pentru clasa I”, „Prima mea enciclopedie ilustrată”, „Legende istorice”, de Dimitrie Bolintineanu, „Cele mai frumoase poezioare şi cântece ale copilăriei”, „Atlas geografic – România”, „Baba iarna intră-n sat şi alte poezii”, de Otilia Cazimir, „Din lumea celor care nu cuvântă”, de Emil Gârleanu şi „Pagini alese”- Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti.