CE, constantă în susţinerea aderării României la Schengen în cel mai scurt timp posibil

Poziţia Comisiei Europene la reuniunea Consiliului JAI desfăşurată joi, la Bruxelles, a rămas constantă privind susţinerea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în cel mai scurt timp posibil, iar demersurile pentru obţinerea unei date trebuie făcute la Consiliul European.
Economica.net - joi, 06 dec. 2012, 14:33
CE, constantă în susţinerea aderării României la Schengen în cel mai scurt timp posibil

„Poziţia Comisiei rămâne constantă, respectiv de susţinere a aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în cel mai scurt timp posibil”, evidenţiază un comunicat de presă comun transmis joi agenţiei MEDIAFAX de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Comisarul Malmstrom a afirmat că „nu există condiţii noi şi Comisia reafirmă că România şi Bulgaria îndeplinesc toate criteriile şi doreşte ca cele două ţări să adere cât mai repede la spaţiul Schengen”, potrivit comunicatului menţionat.

Pe de altă parte, subiectul aprobării deciziei de aderare a României şi Bulgariei nu figurează ca atare pe agenda reuniunii JAI, întrucât se menţin poziţiile unor state membre care aşteaptă publicarea raportului MCV, subliniază sursa citată.

MAE şi MAI afirmă şi că „în ceea ce priveşte obţinerea unei perspective noi privind aderarea la Schengen, respectiv martie 2013, cadrul cel mai potrivit este Consiliul European din decembrie 2012, sens în care au fost deja efectuate demersuri la nivel guvernamental, inclusiv în cadrul reuniunii JAI de astăzi”.

„Într-adevăr, confirmarea finalizării de către România şi Bulgaria a măsurilor acompaniatorii decise la Consiliul European din martie a.c. ar trebui făcută la acelaşi nivel, respectiv cu ocazia Consiliului European din decembrie 2012”, se susţine în comunicatul celor două ministere.

Potrivit MAE şi MAI, subiectul aderării la Schengen a fost abordat, în marja reuniunii Consiliului JAI de joi, „şi la reuniunea ministerială a ţărilor care fac parte din Forumul Salzburg care şi-au reafirmat sprijinul pentru atingerea acestui obiectiv în perioada imediat următoare”.

De asemenea, şeful delegaţiei române, secretarul de stat în MAI Marian Tutilescu, a reafirmat aşteptarea românilor de a primi o decizie favorabilă privind aderarea la Schengen la primul Consiliu JAI din mandatul Preşedinţiei irlandeze.

Totodată, comunicatul MAE şi MAI precizează că al doilea Raport privind funcţionarea spaţiului Schengen pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2012, prezentat joi de Comisia Europeană, în Consiliul JAI, „face o trecere în revistă a principalelor probleme cu care se confruntă spaţiul Schengen, iar menirea documentului este să contribuie la identificarea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea acestora”.

Cele două ministere arată că în raport „Comisia a alocat un punct distinct chestiunii legate de ridicarea controalelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria, în care face referire la Concluziile Consiliului JAI din iunie 2011, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către cele două candidate a criteriilor de aderare prevăzute în acquis-ul Schengen şi Concluziile Consiliului European din martie 2012, prin care s-a solicitat identificarea şi implementarea de măsuri acompaniatorii, care să contribuie la aderarea cu succes a celor două state”.

Potrivit MAE şi MAI, includerea României şi Bulgariei în raportul CE privind monitorizarea spaţiului Schengen este „firească” deoarece cele două ţări aplică deja acquis-ul Schengen şi au încheiat toate misiunile de evaluare, o altă menţiune similară fiind şi în primul raport al CE din acest an, prezentat pe 16 mai.

„În plus, este normală menţionarea României în Raportul Comisiei Europene pentru că măsurile acompaniatorii au fost făcute tocmai în scopul consolidării încrederii în România ca viitor stat al Spaţiului Schengen. Aceste măsuri au fost derulate cu Agenţia Frontex, adică Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe, ceea ce înseamnă în fapt că România acţionează ca un stat membru al Spaţiului Schengen”, mai precizează comunicatul MAE şi MAI.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că „doctorul Victor Viorel Ponta” trebuie să dea mandat reprezentantului Guvernului „să se bată” pentru stabilirea, la Consiliul JAI, a unei date pentru intrarea României în Spaţiul Schengen.

El a mai spus că Guvernul trebuie să aibă în vedere şi scoaterea din raportul bianual al Comisiei privind guvernanţa Spaţiului Schengen a menţiunii despre România şi Bulgaria.

„Constat că Guvernul României a dormit în campanie, pentru că la Consiliul JAI de mâine, care analizează starea spaţiului Schengen – este un raport al Comisiei cu privire la Schengen -, nu numai că nu se reia problema datei de acces a României în Schengen, dar suntem incluşi într-un raport care vizează funcţionarea Spaţiului Schengen şi doar nu ni se stabileşte un nou proces de monitorizare”, a spus Băsescu.

Premierul Victor Ponta a afirmat joi că prin declaraţia referitoare la Schengen Traian Băsescu face campanie împotriva României şi a catalogat gestul acestuia drept „incalificabil, josnic” şi „un semn de maximă iresponsabilitate”.

Ponta susţine că problema privind aderarea României la Schengen nu a fost pusă pe agenda JAI din acest an „tocmai la cererea domnului Băsescu”.

Subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu se află pe agenda Consiliului JAI din 6-7 decembrie, în condiţiile în care Olanda şi Germania aşteaptă raportul MCV, subiectul urmând a fi discutat la Consiliul JAI din martie, a declarat marţi secretarul de stat în MAI Marian Tutilescu.

„Deocamdată nu se pune această problemă. La Consiliul din decembrie nu se va discuta acest subiect. Cel mai probabil subiectul va fi discutat anul viitor în primul consiliu formal, pentru că în ianuarie va fi un prim consiliu informal organizat de preşedinţia irlandeză. La acest Consiliu nu se iau decizii, ca atare primul consiliu va fi la începutul lunii martie, când eu sper că acest subiect va fi pus pe agendă şi, mai mult decât atât, sper şi într-o decizie pozitivă pentru că avem toate motivele să sperăm acest lucru”, a declarat presei Tutilescu, prezent la inaugurarea unei noi săli de conferinţe a Centrului SELEC.

Potrivit lui Tutilescu, şef al Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din MAI, dacă va fi luată o decizie pozitivă privind aderarea, la Consiliul JAI din martie 2013, pentru frontierele aeriene şi maritime intrarea în zona Schengen se va face în ultima duminică a lunii martie.

„Dacă această decizie va fi luată la Consiliul JAI din martie, bineînţeles pe varianta acelui compromis în cei doi paşi, frontierele maritime şi aeriene vor fi ridicate în ultima duminică din luna martie”, a declarat Tutilescu.

Întrebat când va avea loc şi aderarea cu frontierele terestre, în condiţiile în care va fi acceptat acest scenariu, Tutilescu a arătat că speră ca acest lucru să se întâmple până la sfârşitul lui 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...