Ce cred angajaţii Oltchim despre cumpărarea combinatului de către Dan Diaconescu

Salariaţii Oltchim au păreri diferite în privinţa preluării de către Dan Diaconescu a combinatului, unii fiind pesimişti, iar alţii încrezători şi spun că aşteaptă "mai multe fapte de la noul patron" şi că vor să vadă cu ce idei va veni acesta, adăugând că, în caz contrar vor continua protestele.
Economica.net - Dum, 23 sept. 2012, 16:21
Ce cred angajaţii Oltchim despre cumpărarea combinatului de către Dan Diaconescu

„Deocamdată aşteptăm mai multe fapte şi aşteptăm să se livreze banii pentru Oltchim, pentru repornirea instalaţiilor. Asta ne interesează cel mai mult. Ne mai interesează să ajungem şi cu salariile cât mai aproape de eliminarea restantelor, să vedem toţi banii. Sperăm să fie ceva serios cu domnul Dan Diaconescu şi să nu ne amăgească. Vom fi cu el şi îi urăm succes, dar să nu ne amăgească. Dacă nu se va rezolva situaţia, ne vom gândi ce vom face. Noi am intrat în greva foamei pentru locurile de muncă şi putem să reintrăm oricând. Pentru noi a fost o surpriză, dar cred că nici dânsul nu a crezut, dar dacă a intrat în horă, în jocul ăsta, trebuie să joace. Noi credem că va demonstra că poate şi îl aşteptăm cu încredere”, a declarat un salariat al Oltchim, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un alt angajat a declarat că-l aşteaptă cu încredere pe Dan Diaconescu pentru a constata ce idei are noul patron şi spune că „dacă vine cu idei bune” angajaţii vor sta „liniştiţi”, iar dacă nu, vor continua protestele.

„Ce-aş putea să mai spun? Decât că aş fi mulţumit că ar păstra locurile de muncă şi ar debloca repede banii pentru pornirea instalaţiilor în Oltchim. Oamenii nu au bani, sunt disperaţi de două săptămâni. Am primit restul de lichidare pe iulie, dar avem bani de primit pe august şi septembrie. Să vedem cu ce idei bune vine noul patron. Dacă vine cu idei bune stăm liniştiţi, dacă nu continuăm protestele”, a declarat un alt salariat al Oltchim.

Alt angajat al Oltchim Râmnicu Vâlcea spune că venirea lui Dan Diaconescu este un câştig pentru combinat şi pentru întreg judeţul Vâlcea.

„Sigur are forţă financiară, altfel nu s-ar fi antrenat la aşa ceva. Suntem foarte mulţumiţi că a venit domnul Dan Diaconescu, suntem foarte mulţumiţi pentru întreaga societate şi pentru întregul judeţ Vâlcea”, a declarat alt salariat al Oltchim.

Sâmbătă, la Slatina, unde a vizitat o fabrică producătoare de ţevi metalice, deţinută de o companie rusă, premierul Victor Ponta declara că şi-ar fi dorit ca şi la Oltchim Râmnicu Vâlcea să fi investit tot o firmă rusească.

„O spun aici într-un moment destul de special. Mi-aş fi dorit, domnule ambasador, ca şi la Olchim să fi avut un mare investitor din Rusia. Nu s-a putut de data aceasta, mă gândesc în primul rând, aşa cum mă gândesc şi aici, la Slatina, la siguranţa locurilor de muncă, pentru cei de acolo, şi la semnalul pozitiv pentru economia României, care are nevoie de semnale pozitive, şi mai puţin de spectacole mediatice care nu ţin nici de foame, nici de frig, şi nici nu ne-ajută să mergem mai departe. Ne dorim, la fel ca şi dumneavoastră, trei lucruri de la TMK Artrom: salarii pentru angajaţi, profit pentru dumneavoastră şi taxe la bugetul statului”, a declarat premierul, sâmbătă, la Slatina.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, presei, la Târgu Mureş, că aşteaptă ca persoana care a câştigat licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea să se prezinte în maxim zece zile cu banii, adăugând că, în caz contrar, este vorba de o infracţiune.

Victor Ponta a afirmat că privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea implică mii de oameni care lucrează acolo şi o societate comercială „extrem de importantă pentru români”.

Întrebat dacă, în opinia sa, câştigătorul licitaţiei, Dan Diaconescu, nu dispune de banii respectivi, premierul a răspuns că nu are dreptul să se pronunţe „pe nimic de acest gen”, adăugând că, dacă acesta se achită de obligaţiile pe care şi le-a asumat o dată cu depunerea ofertei, „va fi felicitat”.

„Să aducă banii şi să salveze locurile de muncă ale oamenilor şi îl vom felicita cu toţii. Dacă cumva n-o face, va răspunde conform legii. E infracţiune. Este infracţiune să participi la o licitaţie, repet, e vorba de mii de oameni acolo, e vorba de rigorile legii”, a declarat premierul.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

La licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS asupra Oltchim au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest şi Chimcomplex, firme deţinute de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi PCC, firmă înregistrată în Germania.

OPSPI a organizat o licitaţie pentru vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei la Oltchim, de 54,8% din capital, şi a creanţelor deţinute asupra companiei de AVAS şi Electrica, însumând circa 400 milioane euro.

Diaconescu a depus ofertă doar pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat. Chimcomplex a oferit 18,8 milioane lei şi 202 milioane de lei iar pentru creanţa Electrica. Prin firma Aisa Invest, Vuza a oferit 30 de milioane de lei pentru acţiuni. Compania PCC a oferit în total 13,4 milioane lei (2,9 milioane euro) pentru acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS.

Creanţele AVAS şi Electrica nu au fost adjudecate.

„Am oferit 45 milioane euro fără nicio condiţie şi vrem să convingem autorităţile ca aceşti bani să meargă, desigur sub formă de împrumut, către fondul de salarii şi pentru capitalul de lucru”, a spus Diaconescu.

Şeful OPSPI, Remus Vulpescu a declarat că se bazează pe „veridicitatea” ofertei pentru achiziţia acţiunilor Oltchim.

„Ofertantul Diaconescu Cristian Dan este declarat adjudecatar al acţiunilor deţinute de Ministerul Economiei, prin OPSPI, la Oltchim. Ne bazăm pe veridicitatea ofertei dumneavoastră. Să fie într-un ceas bun”, a afirmat Vulpescu.

Contractul dintre OPSPI şi Diaconescu va fi semnat luni, la ora 10.00.

Guvernul a decis în luna august schimbarea strategiei de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,8% din capitalul social, şi a creanţelor AVAS şi Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Anterior, privatizarea era prevăzută după majorarea capitalului social al Oltchim cu până la 2,059 miliarde lei, la 2,093 miliarde lei, prin conversia în acţiuni a creanţei AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, şi prin emiterea de acţiuni noi, care vor fi oferite spre subscriere acţionarilor minoritari.

Te-ar mai putea interesa și
Retailul, principalul motor al economiei, dă semne de avarie – analiză Frames
Retailul, principalul motor al economiei, dă semne de avarie – analiză Frames
Comerţul cu amănuntul dă primele semne de criză, pe fondul efectelor inflaţiei şi al creşterii taxelor, iar fără măsuri de susţinere a consumului, România riscă să îşi piardă cel mai......
Autostrada Sibiu-Piteşti – Mariana Ioniţă (MTI): Anul acesta se va lucra pe toate tronsoanele, de la cap, la coadă. Câţiva ani trebuie să avem răbdare
Autostrada Sibiu-Piteşti – Mariana Ioniţă (MTI): Anul acesta se va lucra pe toate tronsoanele, de la cap, la coadă. ...
Cei 550 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres aflaţi în prezent în lucru, dar şi cele 300 de contracte de modernizare ...
BAT România lansează o nouă invitație pentru dezvoltarea de soluții inovatoare pentru sustenabilitate
BAT România lansează o nouă invitație pentru dezvoltarea de soluții inovatoare pentru sustenabilitate
Potrivit angajamentului asumat pentru o dezvoltare sustenabilă a afacerii sale, BAT continuă programul „Fii furnizor” ...
Ministrul Mediului despre Rabla Plus 2024: Se poate ca un PHEV să fie mai slab finanțat decât un mHEV, dar vorbim despre cazuri rare
Ministrul Mediului despre Rabla Plus 2024: Se poate ca un PHEV să fie mai slab finanțat decât un mHEV, dar vorbim despre ...
Prezent la uzina Ford Otosan din Craiova pentru a lansa ediția din 2024 a programului Rabla, ministrul Mediului, Mircea ...