Ce curs a anunţat BNR în prima zi a săptămânii, moment crucial pentru noul guvern – Curs valutar BNR 5.10.2026
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/05/leu-678494857685940-560x420.jpg)
CURS BNR – Euro a fost cotat la 5,3306 lei la cursul oficial anunţat luni, 5 octombrie 2026, de Banca Naţională a României, în scădere faţă de nivelul anunţat vineri, când moneda europeană a atins cel mai mare nivel din istorie în faţa monedei naţionale (VINERI, 2 octombrie 2026 – 5,3447 lei/euro).
CURS VALUTAR INTERBANCAR – Ce s-a întâmplat luni, vineri, şi în ultimele zile, pe piaţa interbancară
Euro a început ziua de luni la 5,29 lei, în scădere faţă de valorile înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute când moneda naţională a înregistrat deprecieri puternice în faţa euro. În jurul orei 8, moneda europeană a crescut până la 5,33 lei. În a doua parte a dimineţii, euro a scăzut la 5,32 de lei.
Recordul de vineri înregistrat la cursul BNR ( 5,3447 lei/euro) a fost anunţat încă de joi când euro a crescut puternic în după-amiaza zilei (joi, 1 octombrie 2026) pe interbancar, până la 5,34 lei, după ce în ultimele 14 şedinţe cursul BNR a avut şapte şedinţe consecutive la nivelul de 5,27 lei, iar pe interbancar euro a sărit în mai multe zile peste pragul de 5,28 lei. Euro a scăzut uşor la 5,33 lei, vineri, după ora 10.
Ce s-a întâmplat joi, 1 octombrie 2026
Euro a început ziua de joi în intervalul 5,2726 lei – 5,2779 lei, iar BNR a anunţat un curs de referinţă de 5,2777 lei/euro, la ora 13. În orele după-amiezii, moneda europeană a crescut brusc şi puternic până la 5,34 lei, pe piaţa interbancară.
Ce a spus BNR joi după-amiază
”Nu am cum sa comentez nivelul de curs de schimb. BNR încearcă să gasească un echilibru între cursul de schimb și dobânzi. Păstrăm totuși niște limite, dar există anumite consecințe. Retragerea de lichidități din piață crează niște dificultăți pentru finanțarea economiei și a bugetului”, a comentat Dan Suciu, purtător de cuvând al BNR, la solicitarea noastră.
Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu, spune că perioada actuală este una dificilă pentru banca centrală, care trebuie să găsească un echilibru între evoluția cursului de schimb și cea a dobânzilor.
„Este o încercare, însă într-adevăr dificilă, pentru că ceea ce încearcă banca acum este să găsească un echilibru între variația cursului și variația dobânzilor. În perioadele complicate, acest echilibru nu este ușor de găsit”, a declarat Dan Suciu la DIGI24. Potrivit acestuia, deciziile BNR influențează și lichiditatea din piață, ceea ce poate avea efecte asupra finanțării economiei și chiar asupra finanțării bugetului.
„Este important să-l găsim pentru că, în același timp, deciziile pe care le ia Banca Națională determină anumite evoluții, variații ale lichidității din piață și atunci se pot crea anumite dificultăți în ceea ce înseamnă finanțarea economiei, dar chiar și a bugetului. Suntem într-o asemenea perioadă pe care încercăm să o gestionăm”, a explicat purtătorul de cuvânt al BNR.
Ce s-a întâmplat în ziua votului de învestire pentru Guvernul Siegfried Mureşan
Moneda europeană a depăşit pragul de 5,28 lei, pe piaţa interbancară, încă din jurul prânzului, miercuri, ziua votului de învestire a Guvernului Siegfried Mureşan, după ce a început ziua la 5,27 lei, aproape de cursul BNR anunţat marţi, 29.09.2026, când referinţa a ajuns la 5,2780 lei/euro. Cursul BNR de miercuri a fost de 5,2785 lei/euro.
După votul din Parlament, euro a revenit la 5,27 (interval 5,2770 lei – 5,2795 lei).
Euro a mai depăşit pragul de 5,28 de lei, pentru scurte perioade de timp, în zilele trecute.
Acum exact o săptămână, miercuri, 23 septembrie 2026, moneda europeană a atins cea mai mare valoare din istorie în faţa leului la referinţa anunţată de Banca Naţională, 5,2788 lei/euro. În ultimele ore, euro a evoluat în intervalul 5,2772 lei – 5,2792 lei.
Euro staţionase acum două săptămâni la 5,26 lei, aproape de precedentul maxim istoric înregistrat pe 6 mai 2026 (5,2688 lei/euro), când Guvernul Bolojan a fost demis după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată de Parlament.
CURS BNR 30.09.2026 – Banca Naţională a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 5,2785 lei/euro, faţă de 5,2780 lei/euro, referinţa anunţată marţi. A fost a şasea şedinţă consecutivă cu euro peste 5,27 lei.
Ce s-a întâmplat cu euro, la cursul BNR, în ultimele şedinţe
LUNI, 5 octombrie 2026 – 5,3306 lei/euro;
VINERI, 2 octombrie 2026 – 5,3447 lei/euro;
JOI, 1 octombrie 2026 – 5,2777 lei/euro;
MIERCURI, 30 septembrie 2026 – 5,2785 lei/euro;
MARŢI, 29 septembrie 2026 – 5,2780 lei/euro;
LUNI, 28 septembrie 2026 – 5,2786 lei/euro;
VINERI, 25 septembrie 2026 – 5,2718 lei/euro;
JOI, 24 septembrie 2026 – 5,2770 lei/euro;
MIERCURI, 23 septembrie 2026 – 5,2788 lei/euro;
MARŢI, 22 septembrie 2026 – 5,2647 lei/euro;
LUNI, 21 septembrie 2026 – 5,2649 lei/euro;
VINERI, 18 septembrie 2026 – 5,2644 lei/euro;
JOI, 17 septembrie 2026 – 5,2601 lei/euro;
MIERCURI, 16 septembrie 2026 – 5,2637 lei/euro;
MARŢI, 15 septembrie 2026 – 5,2637 lei/euro;
LUNI, 14 septembrie 2026 – 5,2567 lei/euro.
Marţi, 15 septembrie 2026, a fost pentru prima dată în ultimele patru luni când moneda europeană sare pragul de 5,26 de lei. Mai precis, nu se mai întâmplase din momentul în care a atins maximul istoric în faţa monedei naţionale, când Guvernul Bolojan a picat după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată de Parlament, luna mai 2026. Pe piaţa interbancară, cursul valutar a mai avut momente când a depăşit acest prag.
Euro a atins cea mai mare valoare din istorie în faţa leului, la cursul BNR pe 2 OCTOMBRIE 2026 (5,3447 lei/euro). Precedentul record a fost înregistrat pe 23 septembrie 2026 (5,2788 lei/euro), tot pe fondul crizei politice.
Datele despre cursul referinţă sunt cele anunţate de BNR pe site-ul oficial.
Noul guvern – consultări la Cotroceni
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru, scrie Agerpres.
***
Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, şeful statului are luni consultări cu:
* Partidul Social Democrat – la ora 14:00
* Alianţa pentru Unirea Românilor – la ora 14:30
* Partidul Naţional Liberal – la ora 15:00
* Uniunea Salvaţi România – la ora 15:30
* Uniunea Democrată Maghiară din România – la ora 16:00
* Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale – la ora 16:30
* Partidul S.O.S. România – la ora 17:00
* Partidul Oamenilor Tineri – la ora 17:30
* Grupul parlamentar Uniţi pentru România – la ora 18:00
* Grupul parlamentar PACE – Întâi România – la ora 18:30
* parlamentarii neafiliaţi – la ora 19:00
Noile consultări au loc în contextul în care săptămâna trecută liberalul Siegfried Mureşan, al treilea premier desemnat în ultimele cinci luni, nu a trecut de votul de învestitură al Parlamentului, scrie Agerpres.
***
Conform articolului 85 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
Articolul 103 din Legea fundamentală prevede că:
„(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”.
***
Pe 5 mai, după nici un an de la învestitură, Cabinetul condus de premierul Ilie Bolojan, susţinut inţial de PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, a fost demis printr-o moţiune de cenzură. Anterior, social-democraţii părăsiseră coaliţia de guvernare, ei fiind iniţiatorii moţiunii de cenzură care a trecut de plenul reunit al Parlamentului cu voturile AUR.
De cinci luni, Guvernul României este interimar.
În această perioadă au avut loc mai multe încercări de a fi format un nou Executiv.
La un an de la câştigarea mandatului de preşedinte (turul al doilea al alegerilor prezidenţiale – 18 mai 2025), Nicuşor Dan a fost nevoit pe 18 mai 2026 să se consulte din nou cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui prim-ministru.
Câteva zile mai târziu, pe 4 iunie, şeful statului l-a desemnat pe europarlamentarul Eugen Tomac candidat la funcţia de prim-ministru.
Însă, pe 14 iunie, la zece zile de la desemnare, Eugen Tomac şi-a depus mandatul, fiind în imposibilitatea de a forma o majoritate guvernamentală.
Tot în acea zi, Nicuşor Dan l-a desemnat candidat la funcţia de prim-ministru pe liberalul Adrian Veştea. Acesta s-a prezentat în faţa Parlamentului, pe 22 iunie, pentru votul de învestitură, însă a fost respins de Legislativ, cu 189 de voturi „pentru” şi 23 de voturi „împotrivă”, din totalul celor 212 voturi valabil exprimate.
A doua zi, şeful statului a convocat o nouă rundă de consultări oficiale cu partidele politice parlamentare, însă nu a fost desemnat niciun candidat de premier, varianta conturată, după cum afirma preşedintele Nicuşor Dan, fiind a unui guvern minoritar.
O nouă serie de consultări a avut loc abia la mijlocul lunii septembrie. Şeful statului i-a convocat pe 17 septembrie pe reprezentanţii partidelor politice parlamentare încercând o nouă deblocare a situaţiei politice. În acea zi, l-a desemnat să formeze Guvernul pe liberalul Siegfried Mureşan, care a dus procedura constituţională până la capăt, însă programul de guvernare pe care l-a propus şi lista de miniştri au fost respinse tot prin vot de Parlament pe data de 30 septembrie.
Aflat în acea zi într-o vizită oficială în Cehia, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va convoca noi consultări pentru deblocarea situaţiei, precizând că un lucru este cert – la finalul acestei runde va desemna un nou candidat de prim-ministru, eliminând varianta anticipatelor, posibilă în prezent din punct de vedere constituţional.