Ce datorii a acumulat Angst, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața cărnii intrat recent în insolvență

Angst, business-ul din industria cărnii controlat de familia Minea, aflată din luna aprilie în insolvență, a acumulat datorii de peste 51,9 milioane de lei, din care peste 84% către CEC. Mai au de recuperat bani și statul, salariații și aproximativ 80 de alți furnizori.
Alina Stanciu - D, 21 iul. 2024, 22:56
Ce datorii a acumulat Angst, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața cărnii intrat recent în insolvență

Angst Ro SRL, una dintre companiile grupului Angst controlat de familia Minea, aflată în insolvență, a acumulat datorii de peste 51,9 milioane de lei, creanțe acceptate pe care compania va încerca să le achite conform procedurilor legale, se menționează în tabelului preliminar al creanțelor împotriva averii Angst, rectificat și actualizat, pus la dispoziția Economica de termene.ro.

Din această sumă, salariații au de recuperat aproximativ 1,2 milioane de lei, adică 2,3% din creanța totală. De departe cea mai mare sumă de recuperat o are însă CEC Bank. Potrivit tabelului preliminar al creanțelor, instituția bancară trebuie să primească înapoi de la Angst 43,9 milioane de lei, adică 84,5% din creanța totală, reprezentând ipoteci imobiliare și mobiliare.

De asemenea, alături de CEC, alte două IFN-uri au creanțele garantate: Motor Active IFN SA (110.909 lei) și Mercedes Benz Leasing IFN SA ( 26.625 de lei).

În rest, procesatorul are de dat peste 5,3 milioane de lei unor furnizori diverși, acestea fiind creanțe chirografare, adică negarantate și 1,2 milioane de lei către diverse instituții ale statului ( creanțe guvernamentale) dintre care peste 99% sunt datorii către Direcția generală Regională a Finanțelor Publice București.

Dintre datoriile chirigrafare, cea mai mare sumă de rambursat, în valoare de aproximativ 969.000 de lei ( 17% din totalul creanțelor chirografare), ar trebui să se întoarcă la compania elvețiană Metzgerei Angst Ag Zurich, din care Angst face parte.

De asemenea, producătorul de carne de porc Smithfield România are de recuperat de la Angst peste 663.000 de lei, adică peste 12% din totalul creanțelor chirografare.

Producătorul din industria cărnii Angst, unul dintre cei mai mari jucători pe piața de profil, a raportat pentru anul trecut afaceri de numai 27,5 milioane de lei, după o scădere de 54% față de anul anterior. Compania a avut astfel, în 2023, cele mai slabe rezultate din 2008 încoace. Pierderile reprezintă și ele 80% din cifra de afaceri.

Compania, care a intrat  recent în insolvență, a raportat un rezultat net de minus 22,1 milioane de lei, cu 248% mai mare decât cu un an în urmă.

În aceste condiții, potrivit planului de reorganizare pentru restructurarea activității, compania are în vedere identificarea de noi investitori, dar și vânzarea unei părți a bunurilor pentru obținerea resurselor necesare realizării programului de plăți și pentru desfășurarea fluentă a activității. De asemenea, producătorul vrea să îmbunătățească managementul, iar conducerea va elabora o strategie nouă de business în care principalele componente vor fi: alegerea clienților pe criterii de solvabilitate și luarea de măsuri asiguratorii de încasare a creanțelor; păstrarea disciplinei financiare, controlul strict asupra cheltuielilor efectuate, implementarea unor măsuri de restructurare operațională și financiară, în scopul eficientizării activității și diminuării costurilor societății.
Amintim că, în aprilie, Tribunalul Ilfov a decis deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva Angst Ro SRL, una dintre companiile grupului Angst, jucător important pe piața produselor procesate dn carne. Decizia tribunalului vine în urma cererilor Abatorul Periș și Primo Mix Food, în calitate de creditori.
Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Compania românescă Selina se apropie de finalizarea lucrărilor pe încă un tronson de opt kilometri de cale ferată
VIDEO Compania românescă Selina se apropie de finalizarea lucrărilor pe încă un tronson de opt kilometri de cale ferată
Grupul Selina, controlat de omul de afaceri Beniamin Rus, anunță că se apropie de finalizarea lucrărilor pentru eliminare a restricțiilor de viteză pe tronsonul de cale ferată Salonta - Cefa....
Premierul Mark Carney a transmis un mesaj de unitate către provincia Alberta, unde există un curent seceționist puternic, spunând că este esențială pentru viitrul Canadei
Premierul Mark Carney a transmis un mesaj de unitate către provincia Alberta, unde există un curent seceționist puternic, ...
Prim-ministrul canadian Mark Carney a calificat vineri provincia Alberta drept "esenţială" pentru viitorul ţării, la ...
Iranul transmite că un acord de pace cu SUA nu este aproape, în ciuda eforturilor diplomatice făcute de Qatar și Pakistan
Iranul transmite că un acord de pace cu SUA nu este aproape, în ciuda eforturilor diplomatice făcute de Qatar și Pakistan
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei (foto), a afirmat vineri că "nu putem afirma neapărat ...
Naționalistul Janez Jansa revine la putere în Slovenia, pentru a patra oară
Naționalistul Janez Jansa revine la putere în Slovenia, pentru a patra oară
Liderul dreptei naţionaliste din Slovenia, Janez Jansa, a fost ales în funcţia prim-ministru vineri de către Parlamentul ...