Ce „drum” va alege Papa Leon, primul american ajuns în fruntea Bisericii Catolice – Ce spun istoricii despre noului papă

Numele ales de noul papă semnalează că va continua lucrarea începută de Papa Francisc în direcţia "instituţionalizării" reformelor iniţiate de suveranul iezuit, conform unor istorici britanici citaţi vineri de PA şi DPA.
AGERPRES - vin, 09 mai 2025, 09:56
Ce

Papa Leon al XIV-lea, primul american ajuns în fruntea Bisericii Catolice, s-a arătat credincioşilor din balconul bazilicii Sfântul Petru joi seară, scrie Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Vaticanului a confirmat că numele de Leon este o referinţă la Papa Leon al XIII-lea, ultimul pontif care a purtat acest nume – care a condus Biserica Catolică între anii 1878 şi 1903.

Leon al XIII-lea a pus bazele gândirii sociale moderne a Bisericii Catolice prin celebra enciclică din 1891 „Rerum Novarum” (Schimbare revoluţionară), prin care ataca problema drepturilor muncitorilor şi a capitalismului în zorii erei industriale.

Leon ar putea fi o referinţă şi la fratele Leon, călugărul din secolul XIII care l-a însoţit pe Sf. Francisc din Assisi în peregrinările sale.

Prin alegerea acestui nume noul papă ar putea semnala o puternică afiliere cu Papa Francisc, care şi-a luat numele de la Sfântul Francisc.

Papa Leon al XIV-lea trebuie să răspundă provocării de a călca pe urmele Papei Francisc, un suveran pontif foarte popular, care a primit apelativul de „papa oamenilor”.

„Cred că unul dintre cele mai interesante lucruri cu privire la alegerea noului papă este numele pe care şi l-a luat”, a comentat dr. Gonzalo Velasco Berenguer, lector în istorie medievală la Universitatea din Bristol. „La prima vedere ar putea să pară că nu este cea mai originală alegere, dar ar putea reprezenta un simbol că noul papă va continua lucrarea lui Francisc”, a adăugat el.

Profesorul Brandon Gallaher, de la Universitatea din Exeter, este de părere că Leon al XIV-lea va fi „un pontif după asemănarea lui Francisc”.

„Noul Papă Leon al XIV-lea este un candidat în continuitate pentru instituţionalizarea moştenirii lui Francisc în ceea ce priveşte corelarea ei cu tradiţia învăţăturilor sociale ale Bisericii Catolice”, a susţinut el.

„Leon al XIV-lea împărtăşeşte cu Francisc dorinţa de a pune periferiile în centru şi de a se îngriji de migranţi şi de cei care sunt marginalizaţi. El va fi un papă asemănător lui Francisc, fără carisma puternică a acestuia dar cu o abilitate mai mare de a uni facţiunile din interiorul Bisericii Catolice şi cu o mai mare atenţie la detaliile canonice ale deciziilor sale şi probabil o mai mare disciplină în ceea ce priveşte declaraţiile publice”, a adăugat el.

„Alegerea Papei Leon al XIV-lea atestă că revoluţia iniţiată de Papa Francisc în viaţa bisericii va fi acum instituţionalizată”, a mai subliniat el.

Organizaţia caritabilă internaţională pentru dezvoltare Cafod susţine că Papa Leon „va fi o voce a înţelepciunii într-o lume fragmentată şi divizată” şi că anii pe care i-a petrecut ca misionar în Peru pot conferi papalităţii sale o „perspectivă vitală asupra sudului global, aducând vocile de la periferie pe scena centrală”.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești va fi repornită în 45 de zile. Anunț de la ministrul Energiei, ce ar putea urma
Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești va fi repornită în 45 de zile. Anunț de la ministrul Energiei, ce ar putea urma
Ministerul Energiei, Bogdan Ivan, aflat în vizită în Statele Unite, a declarat la Antena3 CNN că rafinăria Lukoil de la Ploiești, acum oprită, va fi repornită în 45 de zile, după......
Fostul CEO al SOCAR Petroleum și alți doi antreprenori români au investit 170.000 de euro într-un brand de ciocolată pe care îl produc în Italia
Fostul CEO al SOCAR Petroleum și alți doi antreprenori români au investit 170.000 de euro într-un brand de ciocolată ...
Antreprenorul Karimov Hamsa, fostul CEO al SOCAR Petroleum, subsidiară românească a companiei petroliere a statului Azerbaidjan, ...
Fermierii români se întorc la soia. Producția ar putea crește cu peste 60%
Fermierii români se întorc la soia. Producția ar putea crește cu peste 60%
Soia redevine de interes pentru fermierii români în anul agricol 2026/2027 datorită randamentelor bune și a marginilor ...
Românii care au făcut primul detergent gel cu bicarbonat de sodiu vor să iasă în afara țării. Investiție recuperată rapid și profit de milioane
Românii care au făcut primul detergent gel cu bicarbonat de sodiu vor să iasă în afara țării. Investiție recuperată ...
Primul detergent românesc sub formă de gel a fost creat în 2019 de o familie de români întoarsă de la muncă din Italia. ...