Ce este un credit de consum

28 07. 2021
foto1

– tipul instituției de la care contractați creditul (instituție financiară bancară sau nebancară)

– tipul împrumutului – există diferite tipuri de credite, vom detalia despre acest subiect în rândurile următoare.

– valoarea creditului (suma împrumutată)

– perioada de creditare

– profilul de client, exprimat și sub forma scorului dvs. de credit

Scorul de credit este ca o carte de vizită a debitorului, sau mai bine zis un CV. Sistemul de notare a scorului de credit folosit în România este scorul FICO, prin care clientul poate obține între 300 și 850 de puncte. Un scor de credit între 300 și 550 este considerat slab, ceea ce înseamnă că obținerea unui credit (în special unul performant) va fi foarte dificilă. Un scor de credit între 551 și 650 de punct este considerat mediu, astfel cresc și șansele de aprobare a creditului. Scorul de credit de peste 651 de puncte este considerat foarte bun, iar cel de peste 751 este un scor excelent. Clienții cu un scor de credit ridicat au cele mai mari șanse de a obține credite performante, deoarece ei reprezintă tipul de client (debitor) pe care și-l doresc instituțiile financiare. Cu cât scorul de credit este mai ridicat, cu atât cresc și șansele de a obține un credit avantajos. Scorul de credit este influențat atât de informațiile financiare pozitive, cât și de cele negative. În scorul FICO sunt incluse următoarele informații: istoricul de plăți, numărul și valoarea creditelor active, tipurile de credite accesate, durata istoricului de credit și altele.

Când vine vorba de tipuri de credit, putem distinge între credite imobiliare și credite de consum. Fie că este vorba de un credit auto, credit de studii sau credit nevoi personale, toate acestea intră sub categoria creditelor de consum. Condițiile de creditare, precum și suma maxim disponibilă, perioada de creditare și nevoia de a prezenta sau nu garanții depind de tipul de credit.

Unul dintre cele mai populare credite de consum este cel de nevoi personale, care de regulă nu necesită justificarea împrumutului. Creditul de nevoi personale este un credit flexibil, atât când vine vorba utilizarea lui, cât și de obținerea lui, fiind necesar un minim de documente (în unele cazuri doar cartea de identitate). Însă și acest tip de credit este condiționat de anumiți factori:

– vârstă minimă și maximă, de regulă între 18-65 de ani

– venit stabil, raportat la ANAF și vechime de muncă între 3-6 luni la actualul loc de muncă. Tipul de venit va influența și suma maximă disponibilă.

– comportamentul de debitor (scorul FICO)

Creditul de nevoi personale este în fond un credit rapid pe termen scurt sau mediu (de la 1-2 luni până la 5 ani), recomandat pentru situații neprevăzute, cum ar fi pentru acoperirea unor cheltuieli neprevăzute, urgențe medicale, reparații auto sau evenimente speciale.