Ce face Ciucu înainte să-și ia în primire postul de primar general al Capitalei

Primarul general ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, marţi, că în această perioadă studiază bugetele, organigramele, precum şi proiectele de investiţii ale municipalităţii.
AGERPRES - mar, 16 dec. 2025, 19:46
Ce face Ciucu înainte să-și ia în primire postul de primar general al Capitalei

El a precizat, într-o postare pe Facebook, că a ales să fie mai puţin prezent, în aceste zile, în social-media sau presă, deoarece doreşte să lase lucrurile „în ordine” la Primăria Sectorului 6 şi să se informeze cât mai bine în legătură cu situaţia de la PMB.

„Prima sarcină presupune şedinţe şi aprofundarea unor sarcini întârziate din cauza campaniei. Cea de-a doua, presupune că atunci când voi deschide gura pe un subiect care ţine de PMB trebuie să îl stăpânesc foarte bine. Orice spun acum poate avea consecinţe. Este perioadă în care acumulez cunoştinţe, studiez dosare, bugete şi organigrame, aflu despre litigii cu impact bugetar, mă documentez cu privire la maturitatea proiectelor de investiţii ale PMB şi ale zecilor de instituţii subordonate şi încep să îmi creionez în minte soluţiile şi priorităţile”, a explicat Ciucu.

El a spus că va fi mai prezent în spaţiul public, după învestire. Ciprian Ciucu a menţionat că nu se cunoaşte cu exactitate momentul în care va depune jurământul din cauza procedurilor legal-birocratice.

„Din respect pentru dumneavoastră vreau să mă prezint (şi mai) pregătit şi să nu vorbesc aiurea. Pentru a formula obiective şi pentru a trasa sarcini clare instituţiilor subordonate trebuie să mă pregătesc. Cantitatea de informaţie este imensă. Altfel, nu aveţi nicio grijă, voi fi un primar prezent! Voi explica şi argumenta fiecare acţiune pe care o voi întreprinde. Vă rog doar să îmi acordaţi o perioadă scurtă pentru a aprofunda ceea ce este de aprofundat. Îmi încep zilele devreme şi le termin târziu”, a transmis primarul ales.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...