Ce face H&M dintr-un mall

15 10. 2012
hm_62005400

Deschiderea magazinului a generat vânzări în creştere pentru retailerii care au magazine în parcul comercial deţinut de Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF).

La deschiderea de joia trecută a magazinului H&M, apropoate 1.000 de persoane au aşteptat la uşile magazinului marea inaugurare.  

“Inaugurarea noului magazin H&M a fost doar începutul unei perioade cu un vârf de trafic în întreg parcul de retail: în ziua deschiderii, numărul de vizitatori a crescut cu 75%, iar în weekend-ul care i-a urmat, cu 50%. Această evoluţie s-a reflectat în creşterea vânzărilor întregului parc, în proporţii diferite, desigur, de la retailer la retailer; per ansamblu însă, în weekend-ul care a trecut, vânzările au crescut cu cca 30 %, comparativ cu alte intervale similare de timp”, a arătat Graham Kilbane COO AREOF, unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail și centre comerciale din Romania, printre care se află şi Shopping City Sibiu.

Shopping City Sibiu are 80.000 mp suprafaţă închiriabilă, fiind cel de-al treilea parc de retail din România şi cel mai mare parc comercial din afara Bucureştiului, singurul proiect care include două hipermarketuri în aceeaşi parcare (Carrefour şi Real), la care se adaugă un mix reprezentativ de retaileri de renume, internaţionali şi locali.

Vânzările H&M în România au crescut de peste două ori în perioada decembrie-august, primele nouă luni ale anului financiar, de la 193 milioane coroane suedeze în acelaşi interval al anului anterior la 440 milioane coroane (50,7 milioane euro), scrie Mediafax. Rertailerul a deschis 18 magazine pe piaţa locală.