Ce filme româneşti aduc cele mai mari încasări

Poveştile triste aduc încasări mari, spune regizorul Călin Peter Netzer, al cărui film 'Poziţia copilului' a câştigat Ursul de Aur la recentul Festival Internaţional de Film de la Berlin. 'Să faci alt gen de film, comic sau comercial, nu merită încă, pentru că nu se câştigă bani', explică el, într-un interviu pentru agenţia spaniolă de presă EFE, publicat vineri.
Economica.net - vin, 22 feb. 2013, 21:15
Ce filme româneşti aduc cele mai mari încasări

Regizorul se referă la dificultăţile cinematografiei din România, unde chiar şi filmele de succes reuşesc cu greu să atragă peste 80.000 de spectatori. Totodată, Netzer consideră că ar fi posibilă realizarea unui film mai comercial sau cu altă tematică destinat publicului românesc, dar se îndoieşte că un asemenea proiect ar avea ecou în străinătate.

Referitor la eticheta de film trist care le-a fost lipită producţiilor româneşti, multe dintre ele triumfătoare în concursuri de prestigiu în ultimii ani, Netzer aminteşte că regizorii din România ‘vorbesc despre ceea ce ştiu’.

Scenariul filmului ‘Poziţia copilului’ este un exemplu în acest sens. Deşi vag inspirat dintr-o familie englezească rezidentă pe Costa del Sol, Netzer a transferat povestea în realitatea ţării sale, a doua mai săracă din UE şi unde corupţia continuă să fie o gravă problemă, adaugă EFE. În acest mediu se derulează complicata relaţie dintre un fiu, intrat într-o gravă problemă, şi o mamă dominantă, care îşi foloseşte banii şi influenţa pentru a-l proteja.

‘Doream să se întâmple în România pentru a înţelege mai bine problema’, explică regizorul, care a prezentat abisul care încă mai există între clasa înaltă şi masa sărăcită din România. ‘Tema continuă să fie relaţia dintre mamă şi fiul său’, spune Netzer, subliniind faptul că la baza poveştii stă ‘complexul oedipian’.

Câştigătorul Festivalului de la Berlin pune în evidenţă latura omenească, filmul terminându-se ‘cu o conversaţie de la mamă la mamă’, în care ‘inegalităţile dintre familii se dizolvă, deoarece se negociază la nivel uman’.

După euforia câştigării Ursului de Aur, Netzer este acum în căutarea unui distribuitor american care să-l sprijine în perspectiva unei viitoare nominalizări a peliculei sale pentru premiul Oscar. ‘Negociem cu o firmă importantă, cu care sperăm să ajungem în curând la un acord pentru a face lobby’, explică Netzer.

Deşi recunoaşte că drumul este lung, regizorul nu exclude posibilitatea de a se vedea călcând pe covorul roşu de la Hollywood. ‘După cum se vede, sunt multe oportunităţi’, mai spune cineastul român.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...