Ce le cere Trump lui Putin şi Zelenski acum – Cea mai recentă „declaraţie de pe scara Air Force One”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a apreciat că Ucraina şi Rusia ar trebui să îngheţe linia frontului şi să pună capăt conflictului, ceea ce ar include şi divizarea regiunii estice Donbas, relatează luni dpa.
AGERPRES - lun, 20 oct. 2025, 11:02
Ce le cere Trump lui Putin şi Zelenski acum - Cea mai recentă

„Credem că ceea ce ar trebui să facă este să se oprească la liniile unde se află – liniile de luptă… să se ducă acasă, să nu mai omoare oameni şi să termine”, a declarat Trump duminică reporterilor de la bordul aeronavei prezidenţiale Air Force One, scrie Agerpres.

Întrebat dacă i-a spus preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să cedeze Donbasul Rusiei, Trump a răspuns: „Nu. Nu am discutat niciodată despre asta”.

Financial Times, citând surse anonime, a relatat că Trump l-ar fi „îndemnat pe Zelenski în timpul întâlnirii lor de vineri de la Washington să renunţe la întregul Donbas pentru a pune capăt războiului. O astfel de mişcare i-ar permite preşedintelui rus Vladimir Putin să atingă unul dintre obiectivele sale cheie în războiul pe care l-a început în februarie 2022.

Opriţi-vă acum, negociaţi mai târziu

Trump a mai declarat că el crede că aproximativ 78% din teritoriu a fost deja „luat de Rusia”, adăugând că vrea o oprire pe câmpul de luptă, iar cele două părţi să se ocupe de detalii mai târziu. „Restul e foarte greu de negociat”, a admis el.

Întrebat ce crede că ar trebui făcut cu regiunea Donbas, Trump a spus: „Să fie tăiată aşa cum este. Acum este tăiată. (Ei) pot să negocieze ceva mai târziu”.

Trump a făcut aceste comentarii în timpul zborului de întoarcere din Florida la Washington, scrie Agerpres.

Înainte de 2014, aminteşte dpa, regiunea industrială Donbas (formată din provinciile Doneţk şi Lugansk) avea o populaţie de aproximativ 6,5 milioane şi era nucleul industriei grele a Ucrainei, bogată în cărbune şi fier. Totuşi, multe mine şi fabrici erau deja depăşite la acea vreme.

Predarea Doneţk şi Lugansk ar însemna că Rusia ar câştiga fără luptă teritorii pe care nu a reuşit să le cucerească militar. În plus, Kievul ar pierde o centură defensivă bine fortificată în partea aflată încă sub control ucrainean a Donbasului, mai scrie dpa.

Citeşte şi

 

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul reactoarelor SMR – Dogioiu: Nu s-a pus problema opririi proiectului centralei de la Doiceşti; el se află inclusiv în analiza părţii americane
Scandalul reactoarelor SMR – Dogioiu: Nu s-a pus problema opririi proiectului centralei de la Doiceşti; el se află ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat partenerul american că există o serie de probleme legate de proiectul reactoarelor de la Doiceşti, dar nu s-a pus problema opririi acestui program, a......
Lenovo lansează în România noul ecosistem Yoga
Lenovo lansează în România noul ecosistem Yoga
Lenovo anunță lansarea pe piața din România a noului ecosistem Yoga, o extindere strategică a portofoliului de echipamente ...
Cum influențează dotarea bucătăriei performanța unui restaurant
Cum influențează dotarea bucătăriei performanța unui restaurant
Într-un restaurant, performanța nu începe în sală, la masă sau în meniul tipărit frumos. Începe în bucătărie, ...
NVIDIA are un nou trimestru excelent, dar pierde piața chineză
NVIDIA are un nou trimestru excelent, dar pierde piața chineză
NVIDIA a prezentat încă o dată un raport financiar solid, depășind așteptările în ceea ce privește veniturile și ...