Ce mai „coace” Guvernul pentru industria regenerabilelor: plafonul minim de preț la care se vând certificatele verzi ar putea fi desființat – surse

Pragul de preț minim, de 29,4 euro, cu care se poate tranzacționa acum un certificat verde (CV) ar urma să fie eliminat, astfel că nu va mai exista un nivel minim de preț la care trebuie să se vândă CV-urile, potrivit unor surse din piața de energie.
Mihai Nicuţ - J, 05 iun. 2025, 11:30
Ce mai

Propunerea de eliminare a pragului minim vine din partea oficialilor din Ministerul Energiei și, potrivit surselor noastre, ar fi fost deja purtate primele discuții, ieri, între cei de la Energie și unele asociații patronale din piața de energie.

Deocamdată lucrurile sunt la un stadiu incipient, fiind nevoie de o modificare a legislației de sprijin pentru producătorii de energie din surse regenerabile, acolo unde scrie că certificatele verzi se pot tranzacționa la prețuri cuprinse între 29,4 și 35 de euro/certificat. Intenția ar fi ca aceste certificate să poată fi tranzacționate la orice preț, putând apărea situații în care producătorul de energie care a acumulat un stoc mai mare de certificate să fie dispus să le vândă la un preț mai mic decât cel minim de acum.

Oricum aceste certificate verzi se vând acum la prețul minim de mai multă vreme, în condițiile excesului de certificate de piață, iar această măsură, dacă va fi adoptată, ar putea afecta veniturile producătorilor de energie din surse regenerabile. Pe de altă parte, dacă s-ar face multe tranzacții la un preț mai mic, ar urma să scadă, ulterior, și suma de plată din factura clienților finali aferentă certificatelor verzi,dar scăderea ar fi modică pentru clienții cu un consum mediu.

Acum, consumatorii de energie electrică plătesc în facturi 7,25 bani/kWh, fără TVA, în contul acestor certificate verzi.

Exces de certificate

Sistemul de certificate verzi din România este un mecanism de sprijin pentru producătorii de energie din surse regenerabile, introdus în 2008 pentru a stimula investițiile în acest sector. Producătorii primesc CV-uri pentru fiecare MWh de energie regenerabilă livrat în rețea, pe lângă veniturile obținute din vânzarea energiei. Aceste certificate sunt apoi cumpărate obligatoriu de furnizorii de energie electrică, care le transferă în facturi către consumatorii finali. Operatorull centralei acreditate pentru schema de sprijin primește certiificate vreme de 15 ani. Schema se sprijin se închide în anul 2032.

După mai multe ajustări în jos ale ale schemei (s-a redus numpărul, o parte dintre ele au fost amânate, nu se mai acordă CV-uri pentru centralele piuse în funcțiune după 2017, au fost acordate exceptări pentru marii consumatori industriali de energe, etc), în acest moment există un număr uriaș de certificate verzi în piață – aproximativ 20 de milioane – care sunt în stocul producătorilor și pe care aceștia nu au putut să le vândă.

Amintim că ajustarea repetată a schemei de sprijin a dus la acțiuni în justiție, iar statul român a fost trimis în arbitraj internațional, acolo unde a pierdut unele dintre procesele cu investitorii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Pepsi “made in România” merge la export. Fabrica din Ilfov trimite produsele în 8 țări
Pepsi “made in România” merge la export. Fabrica din Ilfov trimite produsele în 8 țări
Pepsi aniversează 60 de ani pe piața din România, ocazie cu care conducerea companiei a anunțat că fanrica din România a grupului exportă produsele în opt țări....
Mobile Distribution, compania cade deține platforma Un-Doi, obține de la BNR autorizarea ca instituție de plată și pregătește extinderea serviciilor sale
Mobile Distribution, compania cade deține platforma Un-Doi, obține de la BNR autorizarea ca instituție de plată și pregătește ...
Mobile Distribution, compania care operează platforma Un-Doi, soluție pentru plata facturilor, taxelor, serviciilor digitale ...
ANOFM anunță că peste 30.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național
ANOFM anunță că peste 30.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național
Angajatorii din România oferă 30.628 de locuri de muncă la nivel naţional, iar alte 365 de posturi sunt disponibile în ...
Sindicatul Poștei Române cere Guvernului, și în special MEDAT, să se abțină să voteze în AGA proiecte de impact asupra companiei, în condițiile în care Executivul este unul demis
Sindicatul Poștei Române cere Guvernului, și în special MEDAT, să se abțină să voteze în AGA proiecte de impact ...
Sindicatul Lucrătorilor Poștali a transmis astăzi un comunicat de presă avertizează că un Guvern interimar nu poate ...