Ce maşini exclusiviste şi-au cumpărat românii în primele cinci luni ale anului

Cinci maşini Ferrari(două noi, trei second-hand), două Lamborghini noi, nouă Maserati (şase noi şi trei rulate) şi 10 exemplare din gama Bentley (8 noi şi două second-hand). Acestea sunt doar câteva din maşinile exclusiviste noi şi second-hand cumpărate de români în primele cinci luni din 2015.
Economica.net - mie, 17 iun. 2015, 09:29
Ce maşini exclusiviste şi-au cumpărat românii în primele cinci luni ale anului

Numărul automobilelor scumpe noi şi second-hand înmatriculate în România, în primele cinci luni ale anului, a ajuns la 6.070 de unităţi, în creştere cu 13,16% faţă de acelaşi interval din 2014, peste 4.600 dintre acestea fiind încadrate în categoria rulate, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, consultate de Agerpres.

În intervalul ianuarie – mai, din totalul automobilelor încadrate la mărci rare, 1.432 erau noi, iar cele mai multe înregistrări au fost raportate pentru Mercedes Benz, cu 1.060 de unităţi, mai multe cu 24,12% faţă de primele cinci luni din anul anterior. Tot la categoria înregistrărilor de maşini noi, pe locurile următoare s-au clasat: Jeep (116 de unităţi, +39,76%), Porsche (81 de unităţi, +26,56%), Mini (72 de unităţi, -5,26%), smart (40 de unităţi, +90%) şi Jaguar (23 de unităţi, +76,92%).

La categoria înmatriculărilor de automobile rulate, statistica DRPCIV arată faptul că, dintre cele 4.640 de exemplare, cele mai multe au fost: Mercedes Benz, cu 3.438 de unităţi, în creştere cu 9,39%, comparativ cu perioada ianuarie – mai 2015. Totodată, au fost înregistrate 663 de unităţi din gama smart (+13,92%), 297 de unităţi de Mini (+8%), 128 de Porsche (+37,62%), 56 de Jaguar (+33,33%), 48 de Jeep (+20%), respectiv 31 de Lexus (+55%).

Potrivit sursei citate, de la începutul anului şi până la la finele lunii mai, s-au înmatriculat în România cinci maşini Ferrari, raportul dintre cele noi şi cele second-hand fiind de două unităţi la trei unităţi. De asemenea, s-au consemnat două exemplare nou înmatriculate de Lamborghini şi nouă de Maserati (dintre care 6 noi şi restul rulate), 10 exemplare din gama Bentley (8 noi şi două second-hand) şi 19 exemplare Chrysler (toate rulate).

Datele DRPCIV relevă că, la nivel general, înmatriculările de vehicule noi au crescut în România, în primele cinci luni din 2015, cu 13,79%, până la 92.135 de unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, când numărul acestora era de 80.966 de unităţi.

Pe de altă parte, conform sursei citate, la nivelul lunii mai, au fost înmatriculate 18.311 autoturisme second-hand, în creştere cu 9,78% faţă de mai, anul trecut, când s-au consemnat 16.680 de unităţi.

Marca auto second-hand preferată a românilor este Volkswagen, cu 26.305 unităţi înmatriculate din ianuarie până în mai 2015 (+15,71% faţă de aceeaşi perioadă din 2014).

Topul preferinţelor continuă cu Opel (15.828 unităţi, +9,12%), Ford (10.640 unităţi, +12,58%), BMW (6.366 unităţi, +23,85%), Audi (6.246 unităţi, +16,20%), Skoda (4.316 unităţi, +19,16%), Renault (3.967 unităţi, +21,54%), Mercedes-Benz (3.438 unităţi, +9,39) şi Fiat (2.143 unităţi, -13,90%).

La sfârşitul anului 2014, parcul auto naţional din România număra 6.270.615 unităţi, în creştere cu 4,77% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare.

Te-ar mai putea interesa și
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație care a provocat o „panică de iarnă” în rândul traderilor de......
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.