Ce masterate au vrut universităţile să organizeze în acest an, dar li s-a interzis

16 07. 2013
sat_524x350_55890200

Lista masteratelor neacreditate care au primit calificativul de „neîncredere” din partea ARACIS în acest an

Două programe de masterat ale Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti au fost evaluate de ARACIS ca fiind de neîncredere şi neacreditate, la întâlnirea Consiliului ARACIS, pe 29-30 mai 2013. Este vorba despre „Marketingul şi managementul operaţiunilor logistice” şi de „Marketingul şi managementul serviciilor”, ambele ale Facultăţii de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale.

Masteratul în „Fiscalitate, finanţe corporative, finanţări specializate şi riscuri” al Facultăţii de Management, Marketing în Afaceri Economice din Râmnicu-Vâlcea, care activează sub cupola Universităţii „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti, e neacreditat şi de neîncredere, a decis ARACIS la finele lunii mai 2013.

Două masterate ale Universităţii din Piteşti au fost evaluate de ARACIS ca fiind „neacreditate şi de neîncredere”, pe 29-30 mai 2013. E vorba despre „Comunicare-Jurnalism Sportiv” şi de „Organizare şi conducere în sport”, ambele oferite de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

Masteratul în „Contabilitate, audit şi expertiză contabilă” de la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii de Petrol – Gaze din Ploieşti este de neîncredere şi neacreditat, a decis ARACIS pe 27 iunie 2013.

Masteratul în „Administrarea afacerilor, audit financiar şi expertiză contabilă” de la Baia-Mare al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca este de neîncredere şi neacreditat, a decis ARACIS pe 27 iunie 2013.

La întâlnirea Consiliului din luna mai, ARACIS nu a acreditat masteratul în „Geriatrie şi Gerontologie” al Facultăţii de Medicină de la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti, program pe care l-a evaluat ca fiind „de neîncredere”.

Programul de masterat la învăţământ cu frecvenţă „Metodologii avansate de prelucrare a informaţiei” în limba engleză organizat de Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Piteşti este de neîncredere, a hotărât ARACIS pe 29-30 mai 2013.

Universităţile nu organizează admitere în acest an pentru programale de masterat enumerate mai sus. 

Lista întocmită de ECONOMICA.NET se referă doar la programele de masterat neacreditate de ARACIS în 2013.