Ce modele de iPhone apar anul acesta – Anunţ de la Apple despre ce va lansa în 2026

Apple va da prioritate în acest an producţiei şi livrărilor de trei modele de top ale telefoanelor iPhone, în timp ce lansarea modelului standard va fi amânată, din cauza unei schimbări a strategiei de marketing şi a constrângerilor pe lanţurile de aprovizionare, a relatat vineri cotidianul financiar japonez Nikkei, preluat de Reuters.
AGERPRES - vin, 30 ian. 2026, 13:42
Ce modele de iPhone apar anul acesta - Anunţ de la Apple despre ce va lansa în 2026

Potrivit mai multor surse din apropierea acestui dosar citate de Nikkei, gigantul tehnologic american se va concentra pe lansarea primului său iPhone pliabil şi altor două modele nepliabile dar cu camere îmbunătăţite şi ecrane mai mari, pentru o lansare emblematică care va avea loc în a doua jumătate a anului 2026, în timp ce modelul standard iPhone 18 este programat să fie livrat abia în prima jumătate a anului 2027, scrie Agerpres.

Această mişcare are ca scop optimizarea resurselor şi maximizarea veniturilor şi profiturilor de pe urma dispozitivele premium, pe fondul creşterii costurilor cu cipurile de memorie şi a materialele, precum şi pe minimizarea riscurilor de producţie legate de tehnicile industriale mai complexe pentru primul dispozitiv pliabil al Apple, potrivit Nikkei.

„Funcţionarea fără întreruperi a lanţului de aprovizionare este una dintre provocările cheie pentru acest an, iar schimbarea strategiei de marketing a jucat, de asemenea, un rol în decizia (de a prioritiza modelele premium)”, a declarat pentru Nikkei un director de la un furnizor de componente pentru iPhone.

Apple a publicat joi seară rezultate trimestriale peste estimările Wall Street, graţie cererii puternice de iPhone şi unei reveniri în China, CEO-ul Tim Cook declarând pentru Reuters că cererea pentru cele mai noi telefoane este „uluitoare”.

În trimestrul care s-a încheiat la finele lui decembrie, Apple a realizat un profit net de 42,1 miliarde de dolari, în creştere cu 16% în ritm anual, în timp ce cifra de afaceri a atins un nivel record de 143,8 miliarde de dolari, dintre care 85,3 miliarde de dolari au provenit de pe urma afacerilor cu telefoane iPhone.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...