CE nuanţează declaraţiile lui Barroso privind Grecia şi zona euro

Comisia Europeană a nuanţat, luni, declaraţiile făcute în urmă cu trei zile de preşedintele său, Jose Manuel Barroso, care lăsase să se înţeleagă că Grecia va trebui să iasă din zona euro dacă nu va reuşi să-şi respecte angajamentele bugetare asumate în schimbul planului de salvare aprobat de cele zona euro.
Economica.net - lun, 14 mai 2012, 11:57
CE nuanţează declaraţiile lui Barroso privind Grecia şi zona euro

În conferinţa de presă cotidiană a executivului UE, purtătoarea de cuvânt Pia Ahrenkilde-Hansen a declarat că răspunsul lui Barroso s-a referit în general la statele din zona euro şi nu la un stat anume, deşi întrebarea adresată preşedintelui CE se referea în mod precis la cazul Greciei.

”Dacă acordurile nu sunt respectate, asta înseamnă că nu sunt întrunite condiţiile pentru a continua cu o ţară care nu-şi respectă angajamentele”, declarase Jose Manuel Barroso într-un interviu acordat postului italian de televiziune SkyTG24, difuzat vineri pe pagina sa de internet. Barroso a subliniat că nutreşte ”mult respect pentru democraţia greacă şi parlamentul grec”. ”La fel, însă, trebuie să respect şi celelalte 16 parlamente naţionale din zona euro care au aprobat planul de ajutorare a Greciei”, a insistat el.

”Toată lumea trebuie să respecte acordurile”, a avertizat Barroso, adăugând că ”este ca într-un club”. ”Nu vreau să mă refer la o ţară anume, dar dacă o ţară nu respectă regulile, ar fi mai bine să plece’, a adăugat preşedintele Comisiei.

Purtătoarea de cuvânt Pia Ahrenkilde-Hansen a adăugat că CE susţine autorităţile de la Atena pentru a putea respecta obiectivele economice asumate în programul de asistenţă financiară multinaţională, dar a precizat că ”acum le revine forţelor politice din Grecia să găsească o soluţie”.

La opt zile după alegerile legislative care au condus la victoria partidelor politice de extremă stânga şi dreapta ce se opun măsurilor de austeritate impuse Atenei de Uniunea Europeană, Grecia încă nu are un guvern.

Pe primele trei locuri în alegerile din urmă cu o săptămână s-au plasat partidul conservator Noua Democraţie, formaţiunea de stânga radicală SYRIZA şi partidul socialist PASOK, plus şeful micului partid Stânga Democratică aflat într-o poziţie influentă pentru un eventual acord.

Dacă nu se va ajunge la un compromis privind formarea unui guvern de coaliţie, Grecia va trebui să organizeze noi alegeri luna viitoare, prelungind incertitudinea politică şi punând sub semnul întrebării continuarea participării ţării ca membru în zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Premier Energy Group a crescut cu 327% în 2025
Profitul Premier Energy Group a crescut cu 327% în 2025
Societatea Premier Energy Group raportează pentru anul 2025 că a realizat venituri normalizate în creștere cu 33% față de anul precedent, ajungând astfel la 1,673 de miliarde de euro, în timp......
Cris-Tim încheie 2025 cu un profit net de 110 milioane de lei, în creștere cu 26% față de 2024. Compania a obținut cele mai solide rezultate din istoria sa
Cris-Tim încheie 2025 cu un profit net de 110 milioane de lei, în creștere cu 26% față de 2024. Compania a obținut ...
Cris-Tim Family Holding S.A. (BVB: CFH), liderul pieței de mezeluri și ready-meals (mâncăruri gata preparate) din România, ...
Profitul Hidroelectrica a scăzut cu 20% anul trecut, până la 3,3 miliarde de lei. „Cea mai mică producție de energie hidro din istroria României”
Profitul Hidroelectrica a scăzut cu 20% anul trecut, până la 3,3 miliarde de lei. „Cea mai mică producție de energie ...
Hidroelectrica, cel mai mate producător de energie electrică și cel mai mare furnizor de pe piața concurențală, a raportat ...
Termenul impus de SUA pentru vânzarea Lukoil a fost prelungit până la 1 aprilie
Termenul impus de SUA pentru vânzarea Lukoil a fost prelungit până la 1 aprilie
Statele Unite au încetinit procesul de vânzare a activelor internaționale ale gigantului rus Lukoil, pentru a exercita ...