CE achită prima cerere de plată a României, de 2,6 miliarde euro, din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

Plata de joi, în valoare de 2,6 miliarde de euro (1,8 miliarde de euro granturi şi 0,8 miliarde de euro împrumuturi), a fost posibilă în urma îndeplinirii de către România a celor 14 obiective legate de prima tranşă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
AGERPRES - J, 27 oct. 2022, 14:21
CE achită prima cerere de plată a României, de 2,6 miliarde euro, din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

Ele acoperă câteva reforme care contribuie la tranziţia digitală, precum şi în domeniile de mobilitate sustenabilă, decarbonizare, audit şi control, educaţie şi sănătate, dar şi măsuri preliminare în reformarea sistemului de pensii şi al fiscalităţii.

De asemenea, sunt incluse măsurile pentru sprijinirea afacerilor şi pentru asigurarea bunei guvernanţe a ţării.

La fel ca pentru toate statele membre UE, plăţile din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), instrumentul-cheie aflat în centrul NextGenerationEU, se bazează pe performanţă şi depind de implementarea de către România a investiţiilor şi reformelor stabilite în Planul său de Redresare şi Rezilienţă.

În 31 mai 2022, România a prezentat CE cererea de plată pe baza îndeplinirii celor 14 obiective stabilite în Decizia de punere în aplicare pentru plata primei tranşei. În 15 septembrie 2022, Comisia Europeană a aprobat o evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României.

Opinia favorabilă a Comitetului economic şi financiar privind cererea de plată a deschis calea pentru ca CE să adopte o decizie finală privind plata fondurilor.

Planul de redresare şi rezilienţă al României va fi finanţat cu 12,1 miliarde de euro granturi şi 14,9 miliarde de euro împrumuturi.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...