CE respinge dezbaterea privind migrarea românilor şi bulgarilor ca „emoţională şi eronată” – presă

Economica.net
14 01. 2014
comisia_europeana_5555555_28570900

„Muncitorii (originari din Europa de Est) vin să completeze muncitorii locali şi tind să nu ia locurile de muncă ale muncitorilor din ţara gazdă”, a subliniat comisarul european însărcinat cu Afaceri Sociale László Andor.

Aceşti muncitori „sunt contribuabili neţi la sistemele sociale din ţările gazdă”, a declarat el, respingând teza celor care-i acuză pe muncitorii din Est că vin în Occident să profite pe nedrept de avantaje sociale.

Andor a prezentat în acest sens un nou ghid practic CE vizând aplicarea corectă a regulilor UE în domeniul securităţii sociale. „Legislaţia europeană conţine garanţii precise care împiedică cetăţenii să abuzeze de regimurile securităţii sociale în alte ţări ale Uniunii”, a subliniat el.

De la 1 ianuarie, românii şi bulgarii pot munci în orice stat membru UE. Restricţiile care erau în vigoare în nouă ţări, inclusiv în Germania, Marea Britanie şi Franţa au fost anulate la această dată, după şapte ani de la aderarea României şi Bulgariei la UE, provocând uneori temeri cu privire la un aflux de cetăţeni din aceste ţări, care sunt „nejustificate” în opinia CE.

Pe de altă parte, potrivit ediţiei online a publicaţiei European Voice, László Andor a caracterizat dezbaterea „din anumite state membre” ca „emoţională şi eronată”.