Ce s-a întâmplat la Bursa de la Bucureşti în ultima săptămână – Câte miliarde a câştigat BVB la capitalizare în perioada 10 august – 14 august 2026

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână peste 13,5 miliarde de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat un declin de aproape 24,5 milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB şi consultate de AGERPRES.
AGERPRES - D, 16 aug. 2026, 16:40
Ce s-a întâmplat la Bursa de la Bucureşti în ultima săptămână - Câte miliarde a câştigat BVB la capitalizare în perioada 10 august - 14 august 2026

Capitalizarea bursieră a ajuns la 724,21 miliarde de lei în perioada 10 – 14 august 2026, în creştere faţă de 710,70 miliarde de lei în săptămâna 3 – 7 august 2026. Tranzacţiile cu acţiuni au generat, săptămâna aceasta, un rulaj de 435,18 milioane de lei, mai mic decât cel înregistrat în săptămâna anterioară, respectiv 459,67 milioane de lei.

Indicele principal BET a închis săptămâna la 36.035,35 puncte, scrie Agerpres.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 11 august, când s-au consemnat schimburi de 108,74 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost miercuri, 12 august, cu tranzacţii de 64,96 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 76,37 milioane de lei şi o scădere a cotaţiilor de 0,43%, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 58,22 milioane de lei (+1,34%), şi cele ale Hidroelectrica, cu 51,46 milioane de lei (+3,10%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile SOCEP (+17,65%), Safetech Innovations (+7,73%) şi Aerostar (+7,03%).

La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate de UAMT SA (-10,48%), Prefab (-9,09%) şi COMCM Constanţa (-8,97%).

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Noua vedetă a pieței RCA, preferată de peste 1 milion de șoferi, va avea acționar nou. Hellas Direct a anunțat autoritatea de supraveghere
EXCLUSIV Noua vedetă a pieței RCA, preferată de peste 1 milion de șoferi, va avea acționar nou. Hellas Direct a anunțat ...
Hellas Direct, cea mai nouă vedetă a pieței RCA după un raliu în lunile de vară și în prima lună de toamnă, a anunțat autoritatea de supraveghere din Cipru (Insurance Companies Control......
Gabriela Popescu, CEO Microsoft România: Pierdem din competitivitatea noastră în regiune, deși avem tot ce ne trebuie. E momentul pentru noi ca țară să luăm decizii mai repede
Gabriela Popescu, CEO Microsoft România: Pierdem din competitivitatea noastră în regiune, deși avem tot ce ne trebuie. ...
România continuă să piardă teren în fața statelor din regiune în ceea ce privește digitalizarea și adoptarea noilor ...
Cerul e limita? ELCEN, producător de stat, și-a forțat norocul și a vrut să vândă energie bandă cu livrare la iarnă cu aproape 1.200 de lei/MWh. Nu a venit nimeni să cumpere. Deocamdată
Cerul e limita? ELCEN, producător de stat, și-a forțat norocul și a vrut să vândă energie bandă cu livrare la iarnă ...
ELCEN, companie controlată de statul român, a bătut recordul de preț cerut pentru energia electrică bandă cu vânzare ...
Dan Ostahie își extinde afacerile în rezidențial: Ridică cea mai înaltă clădire din Giurgiu. Compania nu exclude noi blocuri lângă parcurile de retail
Dan Ostahie își extinde afacerile în rezidențial: Ridică cea mai înaltă clădire din Giurgiu. Compania nu exclude ...
Cometex, parte din grupul Altex, construiește primul proiect rezidențial de la zero, la Giurgiu, și nu exclude dezvoltarea ...