Ce s-a întâmplat la Bursa de la Bucureşti în ultima săptămână – Câte miliarde a câştigat BVB la capitalizare în perioada 10 august – 14 august 2026

16 08. 2026
bvb555_88861600_37570300

Capitalizarea bursieră a ajuns la 724,21 miliarde de lei în perioada 10 – 14 august 2026, în creştere faţă de 710,70 miliarde de lei în săptămâna 3 – 7 august 2026. Tranzacţiile cu acţiuni au generat, săptămâna aceasta, un rulaj de 435,18 milioane de lei, mai mic decât cel înregistrat în săptămâna anterioară, respectiv 459,67 milioane de lei.

Indicele principal BET a închis săptămâna la 36.035,35 puncte, scrie Agerpres.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 11 august, când s-au consemnat schimburi de 108,74 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost miercuri, 12 august, cu tranzacţii de 64,96 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 76,37 milioane de lei şi o scădere a cotaţiilor de 0,43%, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 58,22 milioane de lei (+1,34%), şi cele ale Hidroelectrica, cu 51,46 milioane de lei (+3,10%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile SOCEP (+17,65%), Safetech Innovations (+7,73%) şi Aerostar (+7,03%).

La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate de UAMT SA (-10,48%), Prefab (-9,09%) şi COMCM Constanţa (-8,97%).