Ce scrie Associated Press despre Ponta şi plagiatul lucrării de doctorat

Sfidând un ordin care îi cerea desfiinţarea, o comisie academică din România a decis vineri că premierul Victor Ponta a plagiat mari părţi din teza sa de doctorat şi a cerut Ministerului Educaţiei să îi retragă titlul de doctor, informează Associated Press.
Economica.net - S, 30 iun. 2012, 13:44
Ce scrie Associated Press despre Ponta şi plagiatul lucrării de doctorat

Anunţul amplifică tensiunile politice din naţiunea est-europeană, unde preşedintele şi premierul se luptă pentru putere, comentează AP.

Premierul român în vârstă de 39 de ani a declarat anterior că va demisiona dacă va fi găsit vinovat de plagiat după un articol recent din revista ‘Nature’ în care se sugera că a copiat pasaje din teza sa de doctorat. Vineri, el a refuzat să comenteze verdictul.

Cu doar câteva ore înainte de anunţarea deciziei, ministrul educaţiei – un aliat al lui Ponta – a încercat să dizolve comisia, afirmând că îşi doreşte ca aceasta să aibă mai mulţi membri. Dar membrii comisiei au ignorat ordinul de desfiinţare.

Este neclar dacă membrii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) au afiliere politică, scrie Associated Press. Dar, notează agenţia, preşedintele Andruh a fost unul dintre academicienii români care l-a acuzat public pe Ponta de plagiat în articolul din ‘Nature’. Publicaţia a pretins că alegaţiile de plagiat sunt bazate pe documente furnizate de un denunţător anonim.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, care a încercat să desfiinţeze comisia, a afirmat că verdictul a fost motivat politic şi că este nevalid din cauza faptului că opt din cei 21 de membri au fost absenţi.

Plagiatul şi alte forme de incorectitudine academică sunt endemice în România, o ţară cu 19 milioane de locuitori. După căderea comunismului în 1989 şi după ce România a început reformele economice, un mare număr de universităţi private şi instituţii s-au deschis, asigurând ceea ce unii susţin că sunt titluri academice contrafăcute, mai apreciază AP.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...