Ce se întâmplă cu leul după ce Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier – Trei şedinţe consecutive cu euro la 5,26 lei, la cursul BNR, şi trei zile consecutive de scădere pentru petrol (date curs valutar interbancar 18 septembrie 2026)
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/100-lei-bani-3356.jpg)
CURS VALUTAR INTERBANCAR – Euro continuă să rămână la 5,26 lei, aproape de maximul istoric înregistrat pe 6 mai 2026 (5,2688 lei/euro), când Guvernul Bolojan a fost demis după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată de Parlament. Moneda europeană oscilează de câteva zile în intervalul 5,2610 lei/euro – 5,2642 lei/euro.
CURS BNR – Euro a scăzut miercuri, 17 septembrie 2026, până la 5,2601 lei/euro, faţă de 5,2637 lei/euro, nivelul atins în şedinţa precedentă, la referinţa anunţată de Banca Naţională a României. Miercuri (16 septembrie 2026) a fost înregistrată cea mai mare valoare din luna mai 2026 şi până acum pentru euro în faţa leului, la cursul BNR.
Marţi, 15 septembrie 2026, a fost pentru prima dată în ultimele patru luni când moneda europeană sare pragul de 5,26 de lei. Mai precis, nu se mai întâmplase din momentul în care a atins maximul istoric în faţa monedei naţionale, când Guvernul Bolojan a picat după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată de Parlament, luna mai 2026. Pe piaţa interbancară, cursul valutar a mai avut momente când a depăşit acest prag.
Euro a atins cea mai mare valoare din istorie în faţa leului, la cursul BNR pe 6 mai 2026 (5,2688 lei/euro) pe fondul crizei politice , după ziua moţiunii de cenzură care a dat jos Guvernul Bolojan.
Petrol
Prețul petrolului scade pentru a treia zi consecutiv, pe fondul reducerii temerilor privind aprovizionarea din Arabia Saudită
Prețurile petrolului au scăzut vineri pentru a treia zi consecutiv, după ce diminuarea îngrijorărilor privind perturbarea livrărilor din Arabia Saudită a contrabalansat temerile legate de extinderea conflictului din Orientul Mijlociu, pe fondul unor noi confruntări între Arabia Saudită și rebelii houthi din Yemen, informează Reuters.
Preţul petrolului Brent (cotaţii futures pentru contractele cu livrare în noiembrie 2026) a scăzut cu 0,9 dolari (-0,91%), până la 103,87 dolari pe baril.
Preţul petrolului WTI (cotaţii futures pentru contractele cu livrare în octombrie 2026) a scăzut cu 0,79 dolari (0,78%), până la 101,12 dolari/baril.
Prețul petrolului Brent se îndreaptă către prima scădere săptămânală din ultimele trei săptămâni, cu un declin de 0,5%, în timp ce WTI este pe cale să înregistreze un avans de 1,2%.
Piețele au trecut în mare parte peste îngrijorările privind noile amenințări la adresa aprovizionării, chiar dacă Arabia Saudită și rebelii houthi susținuți de Iran au efectuat joi noi atacuri de ambele părți ale frontierei, extinzând astfel frontul conflictului din Orientul Mijlociu.
La începutul acestei săptămâni, prețurile au urcat până aproape de maximele ultimelor patru luni, după ce surse au declarat că încărcările de petrol de la Yanbu, hubul saudit de export de la Marea Roșie, au fost suspendate. Totodată, Riadul a anulat unele livrări către Europa, după ce conducta petrolieră East-West a fost avariată într-un atac produs săptămâna trecută.
Ulterior, prețurile s-au temperat în urma informațiilor potrivit cărora Arabia Saudită încerca să repună în funcțiune, în câteva zile, aproximativ jumătate din capacitatea conductei East-West. De asemenea, autoritățile saudite ofereau rafinăriilor din Asia mai multe încărcături de petrol, prin transferuri de la navă la navă în largul portului Sohar din Oman.
„Eforturile recente de restabilire a capacității de export a Arabiei Saudite au redus o parte din îngrijorările imediate privind aprovizionarea”, a declarat Priyanka Sachdeva, șefa departamentului de analiză a piețelor din cadrul Phillip Nova.
Sursele consultate de Reuters au oferit estimări diferite cu privire la timpul necesar pentru redeschiderea conductei și revenirea fluxurilor de petrol la niveluri normale.
Cu toate acestea, prețul petrolului se menține peste pragul de 100 de dolari pe baril, în condițiile în care piețele așteaptă dovezi clare privind îmbunătățirea situației aprovizionării, au declarat analiștii.
„Întrebarea-cheie este dacă fluxurile fizice pot reveni la normal și în cât timp. Dacă vom vedea o îmbunătățire susținută a traficului prin Strâmtoarea Hormuz, o parte din prima de risc geopolitic s-ar putea diminua în continuare”, a spus Sachdeva.
Transportul petrolului prin regiune rămâne însă riscant.
Forțele navale ale Gardienilor Revoluției din Iran au anunțat că un petrolier sub pavilion togolez a fost lovit joi în timp ce încerca să efectueze o „trecere ilegală” prin Strâmtoarea Hormuz, potrivit informațiilor difuzate vineri dimineață de presa de stat iraniană.
SUA și Iranul nu au mai purtat negocieri de pace după ce un acord interimar încheiat în iunie care a fost „anulat” în câteva săptămâni. Negocieri despre conflict vor avea loc la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite săptămâna viitoare, iar o delegație iraniană va putea participa, potrivit Departamentului de Stat al SUA.
Ce s-a întâmplat pe bursa de la Bucureşti (BVB)
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 186,95 milioane de lei (35,54 milioane euro), scrie Agerpres.
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a crescut cu 1,14%, până la 32.053,91 puncte.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în creştere cu 1,08%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,93%. Indicele BET-FI, al societăţilor de investiţii financiare, a consemnat o scădere de 0,53%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,44%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în creştere cu 1,54%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o scădere de 0,86%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi de 36,20 milioane de lei, urmate de cele ale OMV Petrom, cu 28,31 milioane de lei, şi Romgaz, cu 16,74 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sinteza (+14,65%), SOCEP (+5,98%) şi Electro-Alfa International (+5,48%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile AETA (-9,30%), Artego (-6,18%) şi Condmag (-6,00%), scrie Agerpres.