Ce se întâmplă cu leul pe piaţa interbancară – curs valutar 12.05.2026
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/03/100-lei-bani-3356.jpg)
Curs euro/leu – Euro a început să scadă semnificativ încă de ieri, pe piaţa interbancară, iar în această dimineaţă se afla la nivelul de 5,19 lei.
Ce s-a întâmplat luni şi la sfârşitul săptămânii trecute – curs valutar interbancar şi curs BNR
Curs euro/leu – Leul a început săptămâna în creştere faţă de nivelul înregistrat vineri la cursul BNR. Euro se tranzacţiona în dimineaţa zilei de luni la 5,21 lei, pe piaţa interbancară, faţă de 5,23 lei, cursul anunţat vineri de BNR. După ora 9.30, euro a scăzut la 5,20 lei. Cursul de schimb leu/euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare, iar tensiunile pot continua până când vom avea răspunsuri clare în ceea ce priveşte stabilitatea politică şi financiară a României, a declarat săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.
Curs BNR – Banca Naţională a anunţat un curs de referinţă de 5,222 lei/euro luni, 11 mai 2026, faţă de 5,2364 lei/euro, nivelul anunţat vineri. Euro a avut patru şedinţe consecutive în care a ajuns la niveluri record în faţa leului (30 aprilie 5,1417 lei/euro, 4 mai 2026 5,1998 lei/euro, 5 mai 2026 5,2180 lei/euro, 6 mai 5,2688 lei/euro).
Euro a crescut cu 3,5% faţă de leu, din 28 aprilie, înainte de acutizarea crizei politice, până pe 6 mai, când a atins cel mai mare nivel din istorie în faţa leului. Pe 28 aprilie 2026, BNR a anunţat un curs de referinţă de 5,0937 lei/euro.
Curs euro/leu – Euro a ajuns la nivelul de 5,26 lei pe piaţa interbancară de miercuri, 6 mai 2026, şi a rămas la acest nivel şi pe parcursul zilei de joi, 7 mai 2026.
Iată cum a evoluat cursul euro/leu la BNR în ultimele zile:
29 aprilie 2026 5,1004 lei/euro
30 aprilie 5,1417 lei/euro
1 mai, 2 mai şi 3 mai au fost zi nebancare.
4 mai 2026 5,1998 lei/euro
5 mai 2026 5,2180 lei/euro
6 mai 5,2688 lei/euro
7 mai 5,2661 lei/euro
8 mai 5,2364 lei/euro
9 mai 2026 şi 10 mai au fost zile nebancare (weekend).
11 mai 2026 5,222 lei/euro.