Ce se întâmplă pe Dunăre în România – date oficiale 16-22 august

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va continua să scadă până la finele săptămânii viitoare, de la 1.400 mc/s în prezent la 1.300 mc/s, fiind de trei ori mai mic faţă de media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s, potrivit prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 15 - 22 august 2026.
AGERPRES - D, 16 aug. 2026, 10:46
Ce se întâmplă pe Dunăre în România - date oficiale 16-22 august

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general staţionare, cu tendinţă uşoară de scădere, scrie Agerpres.

În prognoza trimestrială, hidrologii au estimat pentru luna august un debit maxim al Dunării de 2.000 mc/s şi unul minim de 1.450 mc/s.

În ceea ce priveşte râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare pe toată durata intervalului de prognoză, respectiv 16 – 22 august. În partea a doua a intervalului, sunt posibile creşteri izolate de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, cu probabilitate mai mare în nordul, vestul şi nord-vestul ţării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă.

În luna august 2026, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinul hidrografic al Prahovei şi bazinele superioare ale Ialomiţei şi Buzăului şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bârlad, Râmnicu Sărat, pe cursul superior al Siretului, pe afluenţii Prutului şi pe râurile din Dobrogea.

În cursul lunii august sunt posibile fenomene episodice de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide în timpul ploilor torenţiale, potrivit prognozei trimestriale emise de INHGA.

 

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...