Ce se va întâmpla cu leul până la sfârşitul anului. Ce cred investitorii la Bursă

Moneda naţională se va stabiliza sub 4,6 Lei/ euro, până la sfârşitul anului, potrivit rezultatelor parţiale ale unui sondaj printre micii investitori la bursă, realizat de AGF.ro. Totuşi, România nu va ieşi din recesiune decât în a doua jumătate a anului viitor. Investitorii nu cred că se va respecta programul de privatizare prin bursa.
Adrian N. Ionescu - lun, 13 aug. 2012, 11:49
Ce se va întâmpla cu leul până la sfârşitul anului. Ce cred investitorii la Bursă

Peste 45% din micii investitori care vizitează forumul bursier AGF.ro cred în stabilizarea monedei naţionale între 4,5 şi 4,6 lei / euro, potrivit rezultatelor parţiale ale sondajului realizat pe formul bursier AGF.ro.

Doar 24% din investitori cred că leul se va deprecia până la 5 lei/euro, iar ceilalţi se aşteaptă chiar la o întărire până la 4,3 lei/ euro.

Pe de altă parte, investitorii sunt mult mai sceptici privind reluarea creşterii economice în România, 54% din participanţii la sondaj văzând ieşirea din recesiune abia în al doilea semstru din 2013.

24% din investitorii care au răspuns la sondajul AGF.ro, se aşteaptă în acest trimestru la o creştere economică decisivă pentru ieşirea din recesiune, restul voturilor împărţindu-se între Trimestrul IV din 2012 şi Trimestrul 1 din 2013.

Aproape 50% din investitorii prezenţi pe AGF.ro cred că „nu se va respecta deloc“ programul de privatizare prin bursă, alţii, reprezentând 22% din participanţi, sperând că nu se vor înregistra decât întârzieri de 2 – 3 luni, sau că se vor lista mai puţie compani de stat (21%).

Cât priveşte listarea Fondului Proprietatea (FP) şi la Bursa din Varşovia, 38% din investitori cred că evenimentul nu va influenta substanţial preţul acţiunii. În acelaşi timp, 35% văd titlurile FP mai scumpe cu 10 – 15% ca urmare a listării la Varşovia.

Adunarea Generală a Forumiştilor (AGF.ro) este un portal care stă de mai mulţi ani la dispoziţia micilor investitori pentru consultări on-line şi schimb de informaţii, pe teme bursiere şi nu numai. 

Sondajul citat este încă în curs de desfăşurare pe AGF.ro şia fost realizat în colaborare cu Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC).

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...