Ce se va întâmpla cu preţurile – prognozele BNR pentru inflaţie

08 10. 2025
500 lei 534657686798

BNR menţionează că implementarea, în ansamblul său, a pachetului de măsuri fiscal-bugetare adoptat în luna iulie este însă de natură să antreneze presiuni dezinflaţioniste tot mai intense din partea factorilor fundamentali pe orizontul mai îndepărtat de timp, îndeosebi din partea cererii agregate, în principal prin corecţia bugetară iniţiată astfel în 2025 şi accentuată probabil în anul viitor, ce va conduce şi la o ajustare consistentă a deficitului de cont curent, scrie Agerpres.

Conform BNR, incertitudini rămân totuşi asociate măsurilor ce vor fi probabil adoptate în perspectivă în scopul continuării consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE şi cu procedura de deficit excesiv.

De asemenea, incertitudini şi riscuri însemnate la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să provină din mediul extern, având în vedere, pe de o parte, tensiunile comerciale globale, precum şi războiul din Ucraina şi situaţia din Orientul Mijlociu, iar pe de altă parte, planurile de creştere a cheltuielilor pentru investiţii în apărare şi infrastructură în statele UE.

BNR precizează că, în această conjunctură, absorbţia şi utilizarea la maximum a fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, sunt esenţiale pentru contrabalansarea parţială a efectelor contracţioniste ale consolidării bugetare şi ale conflictelor geopolitice/comerciale, precum şi pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice. Relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.

Pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât în şedinţa de miercuri, 8 octombrie 2025, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.