CE solicită României să comunice măsurile privind transpunerea Directivei echilibrului de gen în rândul şefilor companiilor listate

Comisia Europeană a decis vineri să deschidă o procedură de infringement trimiţând o scrisoare de punere în întârziere către România, Belgia, Cehia, Estonia, Grecia, Cipru, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Ţările de Jos şi Austria pentru că nu au comunicat măsurile de transpunere a Directivei UE 2022/2381 privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor societăţilor cotate la bursă şi măsuri conexe, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - vin, 31 ian. 2025, 14:09
CE solicită României să comunice măsurile privind transpunerea Directivei echilibrului de gen în rândul şefilor companiilor listate

De asemenea, Comisia Europeană a trimis o scrisoare de punere în întârziere către Bulgaria, Danemarca, Irlanda, Franţa, Polonia şi Portugalia pentru că au notificat doar parţial transpunerea dispoziţiilor Directivei, scrie Agerpres.

Directiva UE 2022/2381 are ca obiectiv o reprezentare de gen mai echilibrată în Consiliile de Administraţie ale companiilor listate din statele membre UE.

„Statele membre ar trebui să impună societăţilor cotate la bursă fie să aibă organe de conducere în care membrii aparţinând sexului subreprezentat să deţină cel puţin 40% dintre posturile de administratori neexecutivi până la 30 iunie 2026, fie, ca alternativă, dat fiind faptul că este important ca societăţile cotate la bursă să crească proporţia sexului subreprezentat în toate funcţiile de decizie, să aibă organe de conducere în care membrii aparţinând sexului subreprezentat să deţină cel puţin 33% din toate posturile de administrator, indiferent dacă este vorba de administratori executivi sau neexecutivi, în vederea promovării unei reprezentări mai echilibrate din punctul de vedere al genului în rândul tuturor administratorilor”, conform Directivei.

Documentul a intrat în vigoare în decembrie 2022 şi statele membre UE aveau termen până în 28 decembrie 2024 să transpună dispoziţiile Directivei. Prin urmare, Comisia Europeană a decis vineri să trimită o scrisoare de punere în întârziere către România, Belgia, Cehia, Estonia, Grecia, Cipru, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Ţările de Jos şi Austria pentru a finaliza transpunerea şi a notifica măsurile lor Executivului comunitar. Statele menţionate au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde solicitărilor CE.

În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia Europeană ar putea decide să emită un aviz motivat.

Te-ar mai putea interesa și
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția de tehnologii nepoluante din blocul comunitar
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția ...
Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) şi-a exprimat "îngrijorarea serioasă, nemulţumirea puternică şi opoziţia fermă" faţă de Actul privind Acceleratorul Industrial (IAA) al......
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...