Ce spun cei de la BNR despre scandalul ROBOR

„Practic, ROBID (Romanian Interbank Bid Rate – n.r.) şi ROBOR ( Romanian Interbank Offer Rate – n.r.) au început undeva în 1995, la vreun an după ce a început oficial piaţa valutară şi se renunţase la acele licitaţii, dar până în anul 2007, deşi numărul de contributori a fost variabil, cotaţiile erau informative. Pe măsură ce a fost nevoie ca piaţa să dezvolte şi a apărut cererea de produse noi, de tip derivate pe dobânzi, a apărut necesitatea ca aceste rate să fie cât mai reprezentative. Astfel, în 2007, Banca Naţională a emis reguli noi de ROBOR, aprobate de Consiliul de Administraţie, dar, evident, discutate cu participanţii la piaţă, în care principala schimbare a fost faptul că au devenit cotaţii ferme. Participanţii se obligau să tranzacţioneze la acele cotaţii dacă se considera necesar. Ce se discută mai puţin, şi în presă, dar şi în alte zone media, se discută mai puţin de faptul că există şi un ROBID. Şi faptul că în acele reguli din 2007 s-a introdus şi un ecart maxim între ROBID şi offer, ceea ce face ca cei care ar intenţiona să crească nivelul ROBOR-ului, trebuie implicit să crească şi nivelul ROBID-ului, expunându-se astfel la tranzacţii care ar putea duce la pierderi. Acest lucru este de multe ori scăpat din vedere”, a spus Victor Andrei, la o dezbatere organizată de Revista Piaţa Financiară.

ROBOR/ROBID sunt dobânzi de referinţă ale pieţei interbancare, la care băncile se împrumută sau îşi plasează lichidităţile între ele.

Victor Andrei a explicat că aceste aspecte, împreună cu elementele de sumă minimă, de ecart maxim pe scadenţă, care ulterior au fost reduse odată cu dezvoltarea pieţei, fac ca potenţiala manipulare a acestor cotaţii să fie aproape imposibilă.

„În plus, din calcul se exclud cotaţiile minime şi maxime, tocmai pentru a face şi mai bună şi mai puţin expusă la variaţii potenţiale nejustificate”, a declarat directorul BNR.

El a menţionat că există dorinţa ca aceşti indici să fie bazaţi pe tranzacţii, dar inclusiv în pieţe dezvoltate numărul de tranzacţii este redus şi forurile internaţionale, precum IOSCO (International Organization of Securities Commissions) acceptă şi consideră reprezentative cotaţiile ferme.

„Ce este important, aşa cum multe bănci au subliniat, ar fi bine ca unii din cei care comentează activitatea să vadă cum se desfăşoară efectiv acolo în dealing room şi am alături de mine în panel oameni care sunt de mult în piaţă. Şi voi ştiţi de mult cum funcţionează. Unii din voi au fost în dealing room. Arbitrajiştii funcţionează sub un stres permanent, cu o ţintă ambiţioasă de profit, care nu este întotdeauna legată de agenţii de vânzări de credite, aşa cum se presupune. O bancă nu este un monolit, fiecare departament are propriul buget şi nu este necesar neapărat ca un dealer să aibă aliniate criteriile de performanţă şi bonusul cum au cei de credite, deci corelaţia care se face implicit este neadevărată, departe de adevăr”, a subliniat Victor Andrei.

Potrivit acestuia, mecanismul este unul robust şi reprezentativ pentru ce se întâmplă în piaţă.

Revista Piaţa Financiară organizează, joi, la ASE Bucureşti, o masă rotundă dedicată indicilor ROBOR, conduitei politicii monetare şi principalilor indicatori macroeconomici.