Ce spune Arafat despre mesajul RO-ALERT de la 4 dimineaţa şi Codul Roşu – Explicaţii de la şeful DSU

19 02. 2026
arafat 678765432

„RO-ALERT se transmite atunci când este emis cod roşu de intemperii, în baza unei proceduri aprobate. Ora la care a fost transmis mesajul era una limită, în care o parte dintre locuitori plecau sau se pregăteau să plece la muncă. Este dificil să spui că nu vrei să deranjezi, fără a ţine cont de persoanele care nu se află în locuinţe, care circulă pe străzi sau urmează să plece la serviciu. Mesajele RO-ALERT se transmit pe baza informărilor primite de la ANM şi sunt emise la nivelul dispeceratului, fără a fi necesare aprobări suplimentare. Codul roşu de ninsori şi viscol presupune fenomene periculoase, precum copaci căzuţi, cabluri electrice rupte, obiecte desprinse sau alte riscuri majore pentru populaţie”, a scris Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.

Şeful DSU a solicitat „înţelegere, deoarece alertele sunt transmise pentru protejarea celor care sunt sau pot fi expuşi riscurilor”, scrie Agerpres
.

„Nu există posibilitatea de a separa, într-o zonă aflată sub incidenţa codului roşu, persoanele aflate în siguranţă în locuinţe de cele care sunt sau urmează să fie expuse, fără a cunoaşte situaţia reală. Sunetul emis de RO-ALERT este unul standard şi nu poate fi modificat în prezent. Există însă demersuri pentru introducerea unui semnal sonor diferenţiat, mai puţin intruziv, pentru situaţii care apar pe timpul nopţii şi nu necesită trezirea întregii populaţii, ci doar informarea persoanelor aflate în risc de expunere. Implementarea acestui lucru depinde de colaborarea cu principalii operatori de sisteme, respectiv Android şi iOS. Vom ţine populaţia informată cu privire la demersurile realizate”, a precizat secretarul de stat în MAI.

Raed Arafat le-a mulţumit tuturor colegilor care au intervenit, din structurile MAI şi din structurile celorlalte autorităţi centrale şi locale, precum şi cetăţenilor care au colaborat pe durata perioadei în care România s-a aflat sub incidenţa codurilor portocaliu şi roşu.

Miercuri dimineaţa, la ora 4:00, ISUBIF a emis un mesaj RO-ALERT pentru cod roşu de ninsori abundente în Bucureşti şi judeţul Ilfov.

„Avertizare meteo cod roşu de ninsori abundente, perioada de manifestare preconizată 18.02.2026, 4:20 – 8:20. Evitaţi deplasarea cu autoturismul în zonă! În caz de necesitate folosiţi rutele ocolitoare comunicate de autorităţi” – a fost mesajul transmis de autorităţi.