Ce spune Biserica Ortodoxă despre proiectul pentru legalizarea prostituției. Anunţ de la Patriarhia Română

Patriarhia Română şi-a exprimat "îngrijorarea profundă" şi "dezaprobarea" faţă de iniţiativa care vizează legalizarea prostituţiei, considerând că un asemenea demers este "incompatibil" cu învăţătura de credinţă ortodoxă şi cu respectarea demnităţii persoanei umane.
AGERPRES - mar, 13 ian. 2026, 11:30
Ce spune Biserica Ortodoxă despre proiectul pentru legalizarea prostituției. Anunţ de la Patriarhia Română

„Prostituţia reprezintă o formă gravă de exploatare şi tranzacţionare a trupului omenesc în scop financiar, având consecinţe negative profunde asupra persoanei şi asupra societăţii în ansamblu. Legalizarea acestei practici nu conduce la vindecarea realităţilor sociale dureroase asociate prostituţiei, ci, dimpotrivă, favorizează proliferarea lor, contribuind la desconsiderarea demnităţii umane şi la degradarea morală a societăţii. Reiterăm şi faptul că România este semnatară a Convenţiei ONU pentru suprimarea traficului de persoane şi exploatării prostituţiei semenilor care afirmă că prostituţia este ‘incompatibilă cu demnitatea şi valoarea fiinţei umane şi pune în pericol bunăstarea individului, a familiei şi a comunităţii’, convenţie care obligă statele semnatare să interzică prostituţia organizată”, a transmis, marţi, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Potrivit BOR, „învăţătura Sfintei Scripturi şi a Bisericii Ortodoxe afirmă în mod constant incompatibilitatea prostituţiei cu viaţa spirituală (cf. Deuteronomul 23, 17; 1 Tesaloniceni 4, 3)”, din perspectivă creştină, trupul omenesc fiind „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6, 19), iar orice formă de exploatare sexuală sau de folosire degradantă a acestuia constituind „o încălcare gravă a demnităţii personale”, care „afectează pe termen lung sănătatea fizică, psihică şi sufletească a persoanei”.

„Legiferarea prostituţiei nu va conduce la eradicarea traficului de persoane, nici la eliminarea exploatării sexuale şi nici la dispariţia prostituţiei ilegale. Dimpotrivă, există riscul real ca aceasta să ofere un cadru legal favorabil extinderii unor practici incompatibile cu libertatea şi demnitatea persoanei umane. În acest context, Patriarhia Română consideră necesară exprimarea unei poziţii publice ferme, în conformitate cu învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, ori de câte ori iniţiativele legislative contravin, în mod evident, valorilor morale şi mărturisirii de credinţă a Bisericii Ortodoxe Române”, mai transmite Patriarhia Română.

Citeşte şi

Deputatul PNL Ion Iordache a anunţat, luni, că a iniţiat un proiect de lege pentru reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor de natură sexuală, precizând că a ales „asumarea unei teme dificile”, scrie Agerpres.

„Am iniţiat un proiect de lege pentru reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor de natură sexuală. Ştiu că este un subiect sensibil, dar am ales asumarea. În România, aceste activităţi există, însă astăzi se desfăşoară în ‘zona neagră’: fără control sanitar, fără protecţie juridică şi sub dominaţia reţelelor de trafic de persoane. Am ales reglementarea în locul ipocriziei. Mulţi vor spune că există ‘alte priorităţi’. Însă protejarea sănătăţii publice şi combaterea sclaviei moderne nu pot fi niciodată priorităţi secundare. Statul are obligaţia să reglementeze realitatea, nu să se prefacă că nu o vede în timp ce victimele sunt exploatate în umbră”, a scris pe Facebook deputatul PNL de Gorj.

Potrivit acestuia, legea propune un control riguros, nu o promovare a activităţii: sănătate publică prin controale medicale periodice obligatorii pentru a stopa răspândirea bolilor; lupta împotriva traficului prin instrumente reale pentru poliţie şi justiţie de a identifica şi pedepsi exploatarea; protecţia comunităţii prin reguli stricte de amplasare a spaţiilor, la distanţe clare faţă de şcoli, parcuri şi lăcaşuri de cult; siguranţă juridică prin activitate desfăşurată exclusiv de persoane majore, voluntare şi autorizate.

„State precum Germania, Olanda, Austria, Elveţia sau Grecia au înţeles că doar prin legalitate poţi scoate oamenii din mâinile traficanţilor. În lipsa unei legi, statul român rămâne un spectator neputincios în faţa abuzurilor. Le mulţumesc colegilor care au înţeles necesitatea reglementării şi importanţa demersului fiind iniţiatori alături de mine. Alegem împreună responsabilitatea în locul haosului şi controlul în locul indiferenţei”, a transmis Iordache.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...