Ce spune BNR despre reducerea TVA – Georgescu: Probabil că decizia va fi una înţeleaptă

Economica.net
17 12. 2019
florin_georgescu__sursa__gov_ro_37983000_08062600

„Legea respectivă, proiectul respectiv a trecut printr-o Cameră. Trebuie să treacă şi prin cealaltă. Camera decizională este Camera Deputaţilor, pe de o parte. Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că atunci când se discută o lege şi se ia o decizie în comisii şi apoi în plenul unei Camere a Parlamentului reprezentanţii din conducerea acestor organisme solicită opinia Guvernului şi-l întreabă „Domnule, dumneata poţi să susţii o asemenea măsură? Eşti de acord?”. Ori Guvernul am văzut că a anunţat un deficit în scădere în anul 2020, a anunţat consolidare fiscală pe termen mediu aşa încât probabil că decizia fiind una de natură politică, dar şi cu conotaţii economice privind stabilitatea financiară va fi una înţeleaptă”, a spus Florin Georgescu.

Propunerea legislativă privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020 a primit, marţi, raport favorabil din partea Comisiei pentru buget – finanţe a Camerei Deputaţilor.

Proiectul aduce modificări Codului fiscal şi prevede, pe lângă reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16%, extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 5%, faţă de cota redusă de 9%, pentru „livrarea de alimente destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele”.

Deşi iniţiativa a aparţinut unor deputaţi PNL, în cadrul dezbaterilor, social-democraţii au pledat pentru adoptarea acesteia, în timp ce liberalii au cerut aşteptarea unui punct de vedere fundamentat din partea Guvernului. Propunerea lui Nicolae Neagu (PNL) privind amânarea dezbaterii a fost însă respinsă.

Proiectul a fost adoptat de Senat în 21 octombrie, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

El a fost iniţiat de către cinci deputaţi PNL (Gabriel Andronache, Lucian-Ovidiu Heiuş, Sorin-Dan Moldovan, Nicolae Neagu, Florin Roman).