Ce spune Bolojan despre întâlnirea pe care ar fi avut-o cu președintele CCR

Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a declarat luni, la Oradea, întrebat despre întâlnirea pe care ar fi avut-o cu preşedinta Curţii Constituţionale a României (CCR), Elena-Simina Tănăsescu, că suntem într-un caz în care se încearcă să se facă din ţânţar armăsar.
AGERPRES - lun, 17 aug. 2026, 11:16
Ce spune Bolojan despre întâlnirea pe care ar fi avut-o cu președintele CCR

„Vedeţi, de multe ori, se încearcă să se facă din ţânţar armăsar. Suntem într-un caz de genul acesta, în care se încearcă această schemă”, a spus Ilie Bolojan, scrie Agerpres.

El a adăugat că „atunci când ocupi o funcţie publică, în mod evident ai întâlniri cu reprezentanţi de instituţii, companii, în aşa fel încât să rezolvi problemele”.

„Atunci când eram primar în Oradea şi se reabilita sediul Curţii de Apel Oradea, cineva trebuia să meargă să susţină (…) proiectul, cineva trebuia să rezolve problemele de racorduri la utilităţi, să se lucreze în paralel şi atunci sigur că am avut întâlniri cu cei care conduceau Curtea de Apel Oradea pentru a rezolva problemele instituţionale, dar asta nu înseamnă că am rezolvat cauzele care erau pe rol (…). Aşa este şi în astfel de cazuri şi mai mult de atât nu are rost să vă spun”, a declarat Bolojan.

Întâlnirile preşedintei CCR cu reprezentanţi ai autorităţii executive au ca obiect exclusiv aspecte care ţin de buna organizare, administrare şi desfăşurare a activităţii instituţiei, în limitele competenţelor prevăzute de lege, a precizat, duminică, CCR.

Preşedinta CCR, Simina Tănăsescu, a transmis, sâmbătă, că respinge „ferm şi categoric” orice speculaţie privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curţii în afara cadrului strict legal.

Te-ar mai putea interesa și
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. Infrastructura trebuie să ţină pasul
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. Infrastructura trebuie să ţină pasul
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenţia asupra unui decalaj critic în calendarul de operaţionalizare a sistemului TollRo, în condiţiile în care aplicarea......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii blocați de banca americană Citibank
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii ...
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancţiunilor americane, dar doreşte ca Washingtonul ...