Ce spune CEO-ul eMAG despre posibile noi concedieri, după ce în aprilie 3% dintre angajați au fost disponibilizați

eMAG a anunțat o serie de concedieri în luna aprilie când a renunțat la aproximativ 3% din forța de muncă.
Lidia Neagu - J, 21 mai 2026, 22:38
Ce spune CEO-ul eMAG despre posibile noi concedieri, după ce în aprilie 3% dintre angajați au fost disponibilizați

”Anul trecut, în august, am văzut acest trend de scădere de consum venit din faptul că venitul real scade și am stat să ne gândim: trebuie să ne pregătim fiindcă o să urmeze niște ani, un an sau doi, în care lucrurile vor fi mai dificile. Și atunci, am început să ne gândim cum așezăm organizația astfel încât să reziste la un astfel de șoc. Astfel, în aprilie anul acesta am renunțat la 300 de oameni, cam 3% din total angajați. A trebuit să facem niște alegeri. Adică am investit mai mult în alte zone și mai puțin în alte zone. Zonele în care am ales să investim mai puțin au fost cele afectate”, a declarat CEO-ul eMAG în cadrul unei conferințe de presă.

El a precizat că o parte dintre concedieri a avut loc în zona de offline, odată cu închiderea showroom-urilor, iar o altă parte a vizat zona de procesare de content.

„O zonă a fost cea de offline, am închis din showroom-uri. De ce am ales să închidem din showroom-uri? Nu vedeam soluții, showroom-urile vindeau mult electro-IT, eMAG vinde mult mai multe categorii și nu vedeam cum să ținem vânzările la un nivel bun. O altă zonă a fost cea de procesare de content, acolo am avut productivități venite din adopția de tehnologie foarte bune. După aceea, celelalte zone au fost relativ mici”, a explicat Manea.

Întrebat dacă vor urma noi runde de disponibilizări în următorul an fiscal, Tudor Manea a oferit mai multe detalii.

„Nu avem în plan să mai facem restructurări în următorul an fiscal. Considerăm că organizația e pregătită pentru vremurile tulburi care sunt astăzi și lucrurile merg bine. Aprilie și mai au fost luni bune. Tool-urile de AI au ajutat ca oamenii care au rămas în zonele respective să nu simtă că e mai mult de muncă”, adaugă Tudor Manea.

Acesta a mai precizat că grupul eMAG va investi 1,2 miliarde de lei în următorul an fiscal. Investițiilor vor fi direcționate către logistică și infrastructură de livrare (700-800 de milioane de lei), în AI (200 de milioane de lei) și în servicii financiare (200 de milioane de lei).

În România, platforma eMAG a generat vânzări de 10,6 miliarde de lei în 2025, în creștere cu 3,9% față de anul anterior. Numărul produselor comandate de pe platformă a ajuns la 87,2 milioane, cu 9,1% mai mult decât în anul precedent.

În același timp, gama de produse disponibile pentru clienți a continuat să se extindă, ajungând la 38 de milioane de oferte în România, în creștere cu 10 milioane față de anul anterior.

Potrivit datelor companiei, în 2025 un client a comandat, în medie, 19 produse pe an, în creștere față de 17,3 produse în anul anterior. Și tendința de diversificare a coșului de cumpărături este confirmată de comportamentul clienților: anul trecut, 1 din 4 clienți a cumpărat produse din mai mult de șase categorii, față de 22% în 2024 și 17% în 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...