Ce spune Ciucu despre scandalul celor 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Paşcani
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/09/tramvai-41-675859568-315x420.jpg)
Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens, dar că instanţa a stabilit penalităţi de 0,5% pe zi, care ar putea totaliza un miliard de lei, scrie Agerpres.
„Un miliard – datoria la VFU Paşcani, pentru că din 2019-2020, PMB şi STB nu s-au înţeles cine ar fi trebuit să semneze contractul cu VFU Paşcani. (…) Am moştenit această problemă şi nu ştiu cum poate fi stinsă. (…) Dacă mă duc şi zic ‘hai să discutăm cu domnul Gruia Stoica şi să căutăm un arbitraj’, o să săriţi toţi, că ‘are Ciucu ceva cu Gruia Stoica, vrea să-i dea banii bucureştenilor’ şi aşa mai departe. Nu am nicio treabă cu Gruia Stoica. Poate să ne execute mâine pe 27 de milioane, dacă vrea. Pe restul, are doar decizii de penalităţi, dar nu are decizia prin care să ne execute”, a spus Ciucu în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Primăria Capitalei.
Primarul a adăugat că, deşi procedura de licitaţie pentru cele 40 de tramvaie s-a încheiat în 2019, contractul nu a fost semnat, STB invocând lipsa banilor. El a menţionat că a cerut Corpului de control să analizeze situaţia.
„S-au schimbat mai mulţi şefi la STB de atunci, s-au schimbat şi mai mulţi primari. Şi acum, dacă mă întrebaţi cum putem stinge datoria cu VFU Paşcani, nu pot să vă răspund. Orice aş zice, poate şi fi folosit împotriva mea, că am eu vreo treabă cu Gruia Stoica sau cu VFU Paşcani. Nu am nicio treabă. (…) Esenţa este că, până la urmă, deşi s-ar fi atribuit contractul pentru tramvaie către VFU Paşcani, el nu a mai fost semnat niciodată. Deci procedura s-ar fi încheiat în 2019, dar nu l-a mai semnat nimeni. STB spune că nu l-a semnat pentru că nu au avut bani şi că trebuia ca să fie votat de Consiliul General. CGMB spune că era deja STB companie şi nu mai putea să ia bani. Au fost nişte decizii de management îngrozitor care vin din urmă”, a susţinut Ciucu.
El a afirmat că va analiza situaţia cu juriştii, cu avocaţii şi că va trebui să existe o discuţie cu preşedintele şi fondatorul Grampet Group, Gruia Stoica.
„E mai mult decât un nou scandal Constanda, dacă obţine ceea ce poate obţine în instanţă. Felicitări tuturor celor care au fost din 2019 până acum la Primăria Capitalei şi la STB! Mulţumim pentru ‘buna guvernare’ pe care aţi făcut-o pentru Bucureşti. Extraordinar!”, a transmis edilul.
Potrivit lui Ciucu, transportul public presupune pentru Municipalitate un cost anual de 1,7 miliarde de lei. Suma este comparabilă cu întregul buget la oraşului Braşov. La aceasta se adaugă însă datorii şi potenţiale penalităţi care ar putea ajunge până la 5,4 miliarde lei.
„La aceste 1,7 miliarde se mai adaugă datorii de 1,7 miliarde. La asta se mai adaugă nişte penalităţi de câteva sute de milioane, la care se mai adaugă potenţiale penalităţi. Nu avem hotărâri definitive, dar are VFU Paşcani nişte hotărâri cu 0,5% pe zi, care au ajuns deja, din 2020 până astăzi, la încă un miliard. Eu am făcut acest calcul şi am ajuns la bugetul Bucureştiului pe un an. Deci, la nivelul anului 2025, vorbim despre 5,4 miliarde, toţi aceşti bani adunaţi: funcţionare, plus datorii, plus penalităţi, plus potenţiale penalităţii. Execuţia a fost de 5,6 miliarde. Asta înseamnă că nu mai ai bani de nimic altceva decât de transport public, dacă ar fi, prin absurd, să plăteşti totul dintr-odată”, a explicat el.