Ce spune despre o armată comună a UE şefa politicii externe a Uniunii, Kaja Kallas

29 01. 2026
Polish,Armed,Forces.,Armed,Forces,Of,The,Republic,Of,Poland.

„Fiecare ţară europeană are o armată, iar armatele a 23 de ţări fac parte, de asemenea, din structura NATO, aşa că nu-mi pot imagina că statele vor crea o armată europeană separată. Aşadar, trebuie să fie armatele care există deja. Prin urmare, trebuie să vedem cum funcţionează acest lucru în practică”, a declarat ea înaintea unei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe.

„Este normal ca în domeniul militar să existe un lanţ de comandă foarte uşor de înţeles, astfel încât, atunci când se întâmplă ceva, să fie clar cine dă ordine cui. Dacă creăm structuri paralele, atunci imaginea va fi estompată”, a adăugat ea, scrie Agerpres.

La începutul acestei săptămâni, şeful NATO, Mark Rutte, a respins apelurile unor politicieni europeni de rang înalt pentru o armată europeană separată, provocate de îndoielile cu privire la angajamentul preşedintelui american Donald Trump faţă de securitatea continentului, amplificate de tensiunile legate de Groenlanda.