Ce spune economistul-şef de la BNR despre cum ne vor afecta taxele lui Trump

România nu a fost afectată până în prezent de tarifele impuse de SUA la oţel şi aluminiu, dar aplicarea unui tarif vamal de 25% pentru toate mărfurile ne-ar afecta, susţine economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.
AGERPRES - J, 27 feb. 2025, 16:03
Ce spune economistul-şef de la BNR despre cum ne vor afecta taxele lui Trump

„Până acum, tarifele care s-au aplicat la oţel şi la aluminiu nu ne-au afectat foarte mult, fiindcă din exporturile noastre către SUA de circa 2,3 miliarde (de euro – n.r.), cam 0,4 miliarde doar sunt oţel, iar aluminiu este neglijabil. Deci o fracţiune mică a fost. Acum, dacă într-adevăr va pune tarife de 25% pe toate mărfurile, cum pare că e vorba, dar încă nu e legiferat, atunci, da, o să fim afectaţi şi noi. Dar oricum, Statele Unite nu sunt un partener. Deci 72% din comerţul nostru exterior e cu statele UE….Dar oricum, va afecta, sigur că va afecta. Deci un efect inflaţionist din creşterea aceasta globală a tarifelor va exista. Şi toată lumea vrea să-i atragă atenţia lui Trump despre chestia asta, dar el e cu America First”, a spus Valentin Lazea, la conferinţa „Inflaţia, Costul Finanţării şi Managementul Datoriei Publice”, organizată de Oxygen Events, scrie Agerpres.

Miercuri, preşedintele american a criticat din nou UE, afirmând totodată că actuala construcţie europeană vizează să „fraierească” SUA şi ameninţând cu impunerea unor taxe vamale de 25% pe produsele europene.

„Iubesc ţările din Europa. Iubesc toate aceste ţări, cu adevărat, toate diferite. Însă UE (Uniunea Europeană) a fost concepută pentru a fraieri SUA. Acesta era obiectivul şi ei au reuşit”, a declarat preşedintele republican, reunind pentru prima dată cabinetul său la Casa Albă.

În luna iunie din 2024, Dan-Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii declara pentru AGERPRES că schimburile comerciale dintre România şi SUA au ajuns, în 2023, la 5,5 miliarde de euro, în creştere cu 10% faţă de anul anterior, dar sunt încă departe de potenţial.

„Anul trecut au fost 5,5 miliarde de euro, importuri şi exporturi. Anual, se înregistrează o creştere în mod natural, cam cu 10%. În mod evident, este o creştere în fiecare an, dar este departe de potenţial. Vă dau câteva cifre: Polonia – Statele Unite 23-25 de miliarde de euro, Ungaria, o ţară care este jumătate cât România ca populaţie şi sigur mult mai mică ca PIB – 10 miliarde de euro cu SUA, Cehia – Statele Unite 12 miliarde. Deci, vedem diferenţe semnificative şi credem că, dincolo de faptul că avem o întârziere istorică datorată condiţiilor prin care a trecut România, unei tranziţii lungi, credem că lipsesc nişte iniţiative, care ar putea aduce beneficii în domeniul start-up-urilor, în domeniul înaltei tehnologii, în domeniul infrastructurii, domeniul industriei automotive. Credem că există mult potenţial”, a subliniat Muraru.

Te-ar mai putea interesa și
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle Starshield ale SpaceX
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle ...
Acţiunile grupului francez de comunicaţii prin satelit Eutelsat au crescut vineri cu până la 17,7%, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Statele Unite privind restricţionarea accesului......
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, un proiect foarte drag președintelui Trump
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, ...
Nvidia şi Apple s-au angajat să contribuie fiecare cu 25 de milioane de dolari la construirea noii săli de bal de la Casa ...
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la ...
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...