Ce spune Europa despre rezultatele alegerilor din Grecia

Liniştiţi în urma votului grec, liderii europeni au întins mâna Atenei duminică seară pentru a facilita punerea în aplicare a reformelor şi alcătuirea unui guvern de dreapta proeuropean, comentează AFP.
Economica.net - lun, 18 iun. 2012, 04:53
Ce spune Europa despre rezultatele alegerilor din Grecia

Imediat după primele estimări anunţate oficial, Berlinul a transmis un semnal de relaxare a poziţiei sale tradiţional intransigentă cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru a întări competitivitatea economiei Greciei, aflată în plină criză, scrie Agerpres.

‘Putem lua în considerare să discutăm despre noi termene’ pentru punerea în aplicare a programului de reforme negociat de Atena cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în schimbul ajutorului financiar, a declarat şeful diplomaţiei de la Berlin, Guido Westerwelle.

El a a subliniat că Grecia a cunoscut ‘o paralizie politică în ultimele săptămâni din cauza alegerilor’. ‘Cetăţenii obişnuiţi nu trebuie să fie victimele acesteia, mai ales cei care au suportat reduceri drastice’, a adăugat Westerwelle, avertizând, însă, că nu există ‘nicio cale în afara reformelor’.

În Belgia, fostul ministru de finanţe, Didier Reynders, a afirmat la rândul său că există ‘o marjă de manveră disponibilă pentru termenele de aplicare’ a memorandumului încheiat de Atena cu creditorii săi internaţionali.

‘Trebuie ca europenii să însoţească Grecia spre creştere, este nevoie de disciplină, dar şi de speranţă’, a menţionat ministrul francez al finanţelor, Pierre Moscovici.

Guvernul de la Londra s-a arătat dispus să colaboreze cu viitorul cabinet elen, ‘oricare ar fi acela’.

‘Marea Britanie va colabora cu guvernul ce va fi format, oricare va fi acela’, a declarat o purtătoare de cuvânt a Foreign Office.

Responsabilii europeni, care nu şi-au ascuns preferinţa pentru şeful conservatorilor din Noua Democraţie, Antonis Samaras, au fost liniştiţi după victoria acestuia în faţa liderului stângii radicale, Alexis Tsipras. Samaras părea duminică seară în măsură să formeze un guvern de uniune naţională împreună cu toate partidele cu orientare proeuropeană.

Cancelarul german, Angela Merkel, i-a telefonat imediat ca să îl felicite pentru ‘bunul său rezultat’. Ea a declarat că ‘pleacă de la principiul că Grecia trebuie să-şi respecte angajamentele europene’.

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, a salutat ‘decizia electoratului grec de a continua punerea în aplicare a reformelor economice şi fiscale profunde’.

Miniştrii de finanţe din zona euro şi-au exprimat speranţa ‘formării rapide a unui nou guvern grec care să pună în aplicare programul la care Grecia şi zona euro s-au angajat la începutul anului’, potrivit unui comunicat al Eurogrupului.

Liniştit în urma acestor rezultate ce îndepărtează spectrul ieşirii Greciei din zona euro, Eurogrupul ‘aşteaptă ca instituţiile creditorilor internaţionali să se întoarcă în Grecia imediat ce va fi alcătuit un nou guvern (…) şi să pregătească o primă examinare a situaţiei ţării, în cadrul celui de-al doilea plan de ajutorare’.

FMI a făcut cunoscut la rândul său că este ‘dispus să discute cu noul guvern’ grec, în timp ce preşedinţii Uniunii Europene Herman Van Rompuy, şi Comisiei Europene, José Manuel Barroso, au promis să ajute Atena. ‘Vom continua să sprijinim Grecia’, au afirmat ei într-un comunicat comun difuzat la Los Cabos, localitatea mexicană unde luni vor demara lucrările summitului şefilor de stat şi de guvern din G20.

Spre deosebire de Samaras care s-a pronunţat în favoarea unei ‘renegocieri’ a planului de austeritate impus Greciei în ultimii doi ani de creditorii săi internaţionali, Tsipras doreşte ‘anularea’ acestor acorduri.

‘Important este să se formeze un guvern proeuropean care să nu compromită tot ce a fost negociat’, a mai declarat Westerwelle.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...