Ce spune Grindeanu despre reforma administrativă din primării

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Sorin Grindeanu, consideră că trebuie să existe o bază de date clară privind toate administraţiile locale, pe care să lucreze Guvernul şi liderii coaliţiei, dar şi criterii transparente şi clare pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte.
AGERPRES - mie, 03 sept. 2025, 13:19
Ce spune Grindeanu despre reforma administrativă din primării

„Marţi am avut prezentat, la Guvern, un număr total de posturi, cam 170.000 de posturi, dacă nu mă înşel. Vineri erau 180.000 de posturi. Duminică, la coaliţie, erau 184.000 de posturi şi ieri, la Cotroceni, erau 190.000 de posturi. V-am mai spus că nu e vina nimănui, ci e în funcţie de cum vin raportările prin Prefecturi şi actualizările transmise către Prefecturi, care la rândul lor trimit către Ministerul Dezvoltării. Doar că acesta este un argument în favoarea a ceea ce am susţinut noi – să avem o bază de date clară, pe care să o ştim cu toţii, să lucrăm cu toţii asupra aceleiaşi baze de date, să avem criterii transparente şi clare pentru fiecare unitate administrativă în parte, să nu difere de la o localitate la alta, să încercăm să facem reformă administrativă şi nu concedieri în masă. E o diferenţă… „, a declarat Grindeanu, miercuri, la Parlament, scrie Agerpres.

Întrebat dacă în discuţiile de la Palatul Cotroceni liderii coaliţiei s-au înţeles pe un procent de 10% efectiv posturi ocupate reduse, Grindeanu a negat.

„Nu ne-am înţeles pe aşa ceva. Noi ne-am înţeles să existe o comisie de lucru formată din reprezentanţi de la fiecare partid şi care să vină cu un proiect în două săptămâni, până în 19 – 20 septembrie. (…) În forma de posturi, să zicem undeva aproape de 190.000, sunt aproape 50.000 de posturi. (…) Noi am spus că trebuie să avem nişte principii la bază şi chiar am propus un procent mai mare, un procent de 25%, dar care să fie pe criterii foarte clare, care să ţină cont de o reformă în administraţie şi nu de concedieri colective. Concedierile colective nu înseamnă reformă. Asta înseamnă cu totul altceva”, a spus preşedintele interimar al PSD.

În ceea ce priveşte afirmaţia premierului potrivit căreia ar fi primit date fake de la ministrul Dezvoltării, Grindeanu a spus că nu crede aşa ceva: „Sunt convins că ministrul Cseke Attila a transmis datele de care dispunea Ministerul Dezvoltării şi nu cred că discutăm despre date fake”.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...