Ce spune Isărescu despre cursul euro/leu – Anunţ despre intervenţiile BNR

Curs BNR - Cursul de schimb euro/leu nu are cum să mai coboare sub 5 lei, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, el menţionând că în ultima perioadă banca centrală nu a mai intervenit în piaţă.
AGERPRES - vin, 14 nov. 2025, 15:57
Ce spune Isărescu despre cursul euro/leu - Anunţ despre intervenţiile BNR

Curs BNR – „Poate e o dorinţă. Nu are cum să mai coboare. Sub 5 lei nu. Deci am spus că există o perioadă de relativă stabilitate a cursului determinată, pe de o parte, de intrările de capital, ca şi intrările de fonduri europene. Eu pot să vă fac o declaraţie pe care de regulă nu o fac şi nu o face nimeni la banca naţională. Pot să vă spun că din vară aproape că n-am mai intervenit. Am intervenit de câteva ori şi am cumpărat valută ca să menţinem această relativă stabilitate. Şi ce ne arată faptul că piaţa valutară este stabilă? Pot să fac un comentariu fără să fiu criticat. Ne arată că pieţele, piaţa monetară internă, pieţele externe, piaţa valutară sunt mulţumite cu actuala combinaţie de nivel al ratei de dobânzi la lei, nivelul cursului de schimb, mişcările de capitaluri în şi afara Uniunii Europene. Nu avem de ce să o tulburăm, piaţa. Ca să intrăm noi peste ea să îi facem ce? O lăsăm în pace. De ce? Dacă cineva m-ar întreba, în ultimele luni chiar avem un fel de free floating, în sensul că nu intervenim pe piaţă”, a spus Mugur Isărescu, întrebat de jurnalişti dacă am putea vedea o apreciere a monedei naţionale, scrie Agerpres.

De asemenea, întrebat despre posibilitatea reducerii dobânzii de politică monetară, guvernatorul BNR a declarat că în acest moment există un singur element care ar putea fi luat în considerare pentru o eventuală reducere a dobânzii de politică monetară, iar acesta este faptul că ROBOR a coborât sub rata de politică monetară.

Inflaţia este unde este. Dobânzile sunt real negative. Te gândeşti când ai dobânzi real negative, hai să nu zic substanţiale, dar evidente, 9 şi ceva la sută rată a inflaţiei şi 6,5% rata de politică monetară. Am tulbura definitiv încrederea pieţelor Deci o reducere acum nu ajută pe nimeni. Şi o discuţie despre reducere nu ajută pe absolut nimeni, dimpotrivă, slăbeşte încrederea. Nu vom face aşa ceva. Nu vom face o asemenea greşeală”, a spus Mugur Isărescu, scrie Agerpres.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, miercuri, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunţat banca centrală, printr-un comunicat.

De asemenea, CA al BNR a hotărât păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an, precum şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, este, vineri, la 6,29% pe an, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, este 6,44% pe an iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 6,64%.

Te-ar mai putea interesa și
Bancomatul care schimbă bijuteriile în bani. Chinezii fac coadă la automatele care cumpără aur
Bancomatul care schimbă bijuteriile în bani. Chinezii fac coadă la automatele care cumpără aur
Într-un centru comercial din Shanghai, o mulţime s-a format în jurul unui automat care cumpără aur: pe măsură ce preţul metalului preţios creşte vertiginos, chinezii se grăbesc să......
Hidroelectrica menține prețul mic al energiei electrice din oferta pentru casnici și în februarie și în martie
Hidroelectrica menține prețul mic al energiei electrice din oferta pentru casnici și în februarie și în martie
Hidroelectrica, cel mai ieftin furnizor de energie electrică al populației cu o ofertă standard la acest moment, menține ...
Pasajul de la Apărătorii Patriei ar putea fi gata în 2026. Ce pasaj nou mai construiește Primăria Sectorului 4
Pasajul de la Apărătorii Patriei ar putea fi gata în 2026. Ce pasaj nou mai construiește Primăria Sectorului 4
Lucrările la pasajul de la Apărătorii Patriei vor fi finalizate anul acesta, dă asigurări primarul Sectorului 4, Daniel ...
An decisiv pentru banii din PNRR. România se concentrează pe proiectele care pot fi terminate pânî în august 2026
An decisiv pentru banii din PNRR. România se concentrează pe proiectele care pot fi terminate pânî în august 2026
Anul 2026 va fi decisiv pentru finalizarea reformelor şi investiţiilor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi ...