Ce spune Isărescu despre efectele războiului din Iran asupra pieţelor

Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu a generat deja efecte vizibile asupra pieţelor energetice şi continuă să amplifice volatilitatea pieţelor financiare internaţionale, iar evoluţiile externe se suprapun peste vulnerabilităţile interne deja cunoscute ale economiei României, precum persistenţa deficitelor gemene, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
AGERPRES - J, 02 apr. 2026, 12:34
Ce spune Isărescu despre efectele războiului din Iran asupra pieţelor

„Tema actualei întâlniri, riscurile şi oportunităţile din sistemul financiar bancar românesc, reflectă preocupările actuale ale mediului economic şi financiar într-un context internaţional volatil şi dificil de anticipat. Această conferinţă face parte din seria iniţiativelor dezvoltate în cadrul protocolului de colaborare dintre cele două instituţii (BNR şi ASE, n.r.), parteneriat care urmăreşte stimularea cercetării şi susţinerea performanţei academice în domeniul financiar-bancar. Contextul economic global traversează o perioadă marcată de schimbări profunde, iar evenimentele geopolitice recente continuă să influenţeze structura economiei mondiale. Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu a generat deja efecte vizibile asupra pieţelor energetice şi continuă să amplifice volatilitatea pieţelor financiare internaţionale. În acelaşi timp, tensiunile comerciale dintre marile economii şi tendinţele tot mai accentuate de fragmentare economică contribuie la menţinerea unui climat global dominat de incertitudine. Pentru economia României, aceste evoluţii externe se suprapun peste vulnerabilităţile interne deja cunoscute, precum persistenţa deficitelor gemene”, a spus Mugur Isărescu, la conferinţa cu tema „Riscuri şi oportunităţi în sistemul financiar românesc”.

El a menţionat că, în acest context, înţelegerea şi explicarea mecanismelor economice şi financiare devin tot mai importante, scrie Agerpres.

„Educaţia financiară nu mai înseamnă doar capacitatea de a administra eficient finanţele personale, ci reprezintă o componentă necesară pentru cunoaşterea modului în care funcţionează economia şi pentru a lua decizii informate. O societate mai bine pregătită din punct de vedere financiar este mai în măsură să înţeleagă evoluţiile şi tendinţele din economie, să gestioneze şocurile neaşteptate şi să contribuie la menţinerea stabilităţii financiare. Cam acesta este şi rolul nostru aici: să contribuim la o mai bună cunoaştere a modului în care funcţionează economia în general, economia României în particular”, a declarat Mugur Isărescu.

Conferinţa cu tema „Riscuri şi oportunităţi în sistemul financiar românesc” a fost organizată de Banca Naţională a României şi Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Șanse mari să avem o criză lungă cu Bolojan premier interimar. Calculele politice se complică. Peiu, AUR: Dacă nu participăm la Guvern, nu îl votăm
Șanse mari să avem o criză lungă cu Bolojan premier interimar. Calculele politice se complică. Peiu, AUR: Dacă nu participăm ...
În acest moment, dacă este să ne luăm după declarațiile făcute de liderii politici imediat după discuțiile de la Cotroceni privind formarea unui nou executiv, șansele să avem curând un......
Record trist. România, țara accidentului la minut. Cel puțin zece accidente grave pe zi. Începe Săptămâna Siguranței Rutiere
Record trist. România, țara accidentului la minut. Cel puțin zece accidente grave pe zi. Începe Săptămâna Siguranței ...
Astăzi începe Săptămâna Siguranței în Rutiere în România, țara accidentului la minut și ocupanta unui trisut loc ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Teste de rezistență la podul lui Umbrărescu peste Lacul Cernica
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Teste de rezistență la podul lui Umbrărescu peste Lacul Cernica
Pasionații de infrastructură au postat în weekend imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, unde se ...
Interes maxim printre clienții PPC selectați să primească energie activă gratis în unele intervale orare
Interes maxim printre clienții PPC selectați să primească energie activă gratis în unele intervale orare
Proiectul-pilot al PPC prin care unor clienți selectați li s-a oferit un preț zero al energiei active în anumite perioade ...