Ce spune Moscova după declaraţia lui Zelenski despre un eventual schimb de teritorii între Ucraina şi Rusia

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al Federaţiei Ruse, a calificat marţi drept "prostii" declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind cedarea unor teritorii ruse pe care Kievul le ocupă în schimbul unor teritorii ucrainene controlate în prezent de Moscova, transmite Reuters. De asemenea, Kremlinul a declarat miercuri că Rusia nu va discuta niciodată despre tranzacţionarea teritoriului ucrainean pe care îl ocupă în schimbul unor zone din regiunea Kursk (din vestul Rusiei), deţinute de Kiev.
AGERPRES - mie, 12 feb. 2025, 11:52
Ce spune Moscova după declaraţia lui Zelenski despre un eventual schimb de teritorii între Ucraina şi Rusia

Dacă preşedintele american Donald Trump va reuşi să aducă Ucraina şi Rusia la masa negocierilor, „vom schimba un teritoriu cu altul”, a dat asigurări Zelenski într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, adăugând totodată că nu ştie ce teritoriu ar cere Kievul în schimb.

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că forţele ruse vor alunga trupele ucrainene din Kursk, unde Kievul a organizat o incursiune fulger în august anul trecut şi a ocupat porţiuni din acest teritoriu rus.

„Acest lucru este imposibil. Rusia nu a discutat niciodată şi nici nu va discuta vreodată un schimb care să implice teritoriul său”, a insistat Peskov, în conferinţa de presă telefonică zilnică. Peskov a dat asigurări că forţele ucrainene care ocupă o parte din regiunea Kursk vor fi „anihilate” sau „alungate”, potrivit AFP.

Ce a spus Medvedev

Medvedev, care a ocupat funcţia de preşedinte al Rusiei în perioada 2008-2012, a declarat că Rusia a demonstrat că poate obţine „pacea prin forţă”, inclusiv cu atacuri cu drone şi rachete, precum cele care au lovit Kievul miercuri, scrie Agerpres.

Rusia controlează puţin sub 20% din teritoriul Ucrainei, sau peste 112.000 de kilometri pătraţi, în timp ce Ucraina controlează aproximativ 450 de kilometri pătraţi din regiunea Kursk, din vestul Rusiei, potrivit hărţilor open source ale câmpului de luptă.

Zelenski spune că e pregătit pentru un schimb de teritorii cu Rusia, cu medierea SUA

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit marţi pentru un „schimb” de teritorii cu Rusia, în cadrul unor eventuale negocieri de pace sub egida Statelor Unite, şi consideră că Europa singură nu va fi în măsură să-i asigure securitatea, relatează AFP.

Dacă preşedintele american Donald Trump va reuşi să aducă Ucraina şi Rusia la masa negocierilor, „vom schimba un teritoriu cu altul”, a dat asigurări Zelenski într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, adăugând totodată că nu ştie ce teritoriu ar cere Kievul în schimb, scrie Agerpres.

„Nu ştiu, vom vedea. Dar toate teritoriile noastre sunt importante, nu există nicio prioritate”, a mărturisit el.

„Se ridică voci pentru a spune că Europa ar putea oferi garanţii de securitate fără americani şi eu spun mereu nu”, a insistat şeful statului ucrainean.

„Garanţiile de securitate fără America nu sunt garanţii reale de securitate”, a continuat preşedintele ucrainean. El a declarat că este pregătit să negocieze, dar a precizat că vrea să facă acest lucru „de pe poziţie de forţă”.

Zelenski urmează să se întâlnească vineri cu vicepreşedintele SUA J.D. Vance la Conferinţa privind Securitatea de la München.

Revenirea la putere a lui Donald Trump, care s-a angajat să pună capăt rapid „măcelului” războiului din Ucraina, a reaprins speculaţiile în jurul negocierilor de pace.

El a anunţat luni următoarea vizită în Ucraina a emisarului său special, Keith Kellogg, responsabil cu pregătirea unui plan pentru oprirea conflictului, la trei ani de la invazia lansată de Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit imaginilor postate pe canalul YouTube dedicat. Amintim că UMB, grupul......
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din zece sate din Liban, după noi schimburi de tiruri cu Hezbollah, ...